Am trait, de fiecare data cand am iubit, cea mai frumoasa poveste de dragoste si am crezut cu tarie ca nimeni, dar absolut nimeni altcineva nu ar putea sa experimenteze ceva asemanator. Am cautat fantasticul in cuplul meu, am cercetat dupa o binecuvantare divina, un fel de semn ca suntem sortiti sa fim impreuna si ca nu ne vom desparti nicicand. Am sperat ca tocmai aceste semne imi vor oferi siguranta de care aveam nevoie.
N`am acceptat niciodata sa traiesc o poveste banala. Ba chiar imi plangeam prietenele care nu cunoscusera barbati “perfecti”. Ma intrebam cum pot iubi ceva atat de “comun”. In ziua de astazi, ele sunt fericite si iubesc exact acel barbat care le era menit, in timp ce eu am ramas cu amintiri “perfecte” cu care nu pot face altceva decat sa le povestesc.
Nu am gasit de cuviinta sa iubesc altceva decat ceea ce este mai bun… ceea ce nu ar fi fost prea grav daca m-as fi orientat dupa propriile standarde. Din pacate insa, eu am cautat acel barbat perfect in ochii tuturor femeilor. Eu trebuia sa am acel ceva la care ele toate ar fi ravnit. Pentru ca altfel barbatul meu nu ar mai fi fost perfect. Nu am reusit niciodata sa accept ca atunci cand iubesti, cel care ti-a patruns in suflet este perfect fiindca “frumusetea se gaseste in ochii celui care priveste”.
Spre ghinionul meu am si intalnit barbati perfecti: frumosi, destepti si instariti. Cum sa nu-i iubesti? Vai, dar aceste trasaturi se intorc impotriva ta atunci cand acela care le poseda este constient de ele. Un barbat care se considera a fi prea bun pentru o femeie, o va face cu siguranta pe aceasta foarte nefericita. Iar daca vreunul nu s-a considerat prea bun pentru mine, am avut grija sa-l fac eu sa se simta astfel… In realitate, chiar daca un barbat perfect imi dezmierda buzele, eu eram tot singura… pentru ca, desi, in aparenta, traiam o poveste de dragoste perfecta, sufletul meu tanjea dupa “banala” fericire.
Astept asadar in continuare sa traiesc o poveste de dragoste perfecta. Notiunea de “perfectiune” este insa cu totul alta. Caut un barbat normal, care sa nu exceleze in niciun domeniu fantastic, care sa nu ma eclipseze atunci cand imi sta alaturi, dar nici sa nu-mi fie inferior, care sa stie sa ma iubeasca la fel de mult cum stiu eu sa iubesc. Caut o iubire banala. Din care sa extrag eu fantasticul, chiar daca in ochii celorlalti poate ca nu va parea extraordinar. Imi doresc o iubire care sa nu concureze cu cea a Julietei, a Cleopatrei, sau a Mariei-Antoaneta. Nu mai vreau iubire la prima vedere, vreau sa-l descopar incetul cu incetul si sa fiu descoperita treptat. Nu mai am nevoie sa imi citesc in stele cine imi este sufletul pereche. Uneori, chiar si stelele se pot insela.
Astfel voi trai cu siguranta o poveste de dragoste perfecta.
si stiti ceva am descoperit-o si o traiesc in fiecare secunda...te iubesc Marius!!!
