un suflet

...A intrat pe usa. Era imbracata gros. El era in fata ei. Ea s-a inrosit, l-a privit o fractiune de secunda in ochi, apoi si-a mutat privirea in jos. Statea fastacita in prag. El s-a apropiat, si-a bagat mana in parul ei de la ceafa, a izbit-o de usa, apoi a sarutat-o pe coltul gurii. A luat-o de mana si a dus-o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s-o dezbrace. Prima data i-a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile. A urmat naivitatea, pe care i-a sfasiat-o cu dintii. Orgoliul i l-a calcat in picioare, il plictisea ingrozitor. Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea. Nu-i venea sa creada cat de gros putea fi ea imbracata. A inceput sa se agite: i-a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea. Si s-a oprit. A privit-o banuitor. Stia ca ascunde ceva. In timp ce-i dadea jos haina personalitatii, a uitat sa-i umble in buzunare. Intr-unul a gasit ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt i-a descoperit frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.

A lasat-o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
- Ai uitat ceva.
- Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el
. - Te rog...e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.

El i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar ea l-a plesnit cu sufletul peste fata.
- Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.

El a cazut la picioarele ei, uitandu-se mirat la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos. Ea s-a asezat langa el. Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet. - Cum ai putut sa faci asa ceva? Ea a raspuns soptit: - Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul...


[Nu e adresat nimanui ci pur si simplu am citit de multe ori acesta postare in seara asta si mi-a placut]