viata ca o scena

Visa… dar in visul lui el traia cu adevarat, daca ar muri acolo nu s-ar mai trezi: Alerga pe o campie verde, plina de flori, in fata lui era doar campul, verdele care se imbina cu cerul… totul parea atat de mare, mare, din ce in ce mai mare. Si incepu sa se invarta cu el, ameti cazu jos, si se umplu de praf, pamantul era acum rosu aprins si ardea. Se ridica si se scutura, dar era gol si ii era frig, continua sa mearga, picioarele ii erau din ce in ce mai grele, se lipeau de asfalt, se topeau pe suprafata incinsa… Sa se trezeasca? deschise ochii apoi auzi zgomote in spatele lui: caini, negri, cu ochi de foc, cu dintii stralucitori de argint… ii vedea cum stralucesc contrastant cu negrul blanii, si a fost de ajuns sa simta durerea… se lupta sa fuga, sa scape, dar era lipit, paralizat nu se putea misca, nu putea ajunge la portal, le simtea respiratia grea cum ii atinge carnea, incerca sa se apere de unul dar acesta-si infipse coltii in carnea lui, simtea sangele cum i se scurge printre colti, era dulce, cald, plin de viata… se ingrozi, putea simti ce simtea fiara… se putea gusta.



Cu o ultima putere isi trase mana sfasiata de coltii animalului… apoi auzi un cantec, si vazu un val care-l acoperi, nu mai era foc, nu mai era sange, nu mai erau caini, doar ochii ei mari se uitau in inima lui si o desfaceau ca pe un boboc de crin, simtea cum trecea durerea, cum se vindeca, petala cu petala, simtea cum atingerea ei ii arde pielea intr-un mod placut, cum parul lui se ridica de emotie, si apoi ii simti gustul pe buze, aromat, dulce, inchise ochii… Era inapoi in patul lui, acoperit cu o esarfa verde, subtire care purta parfumul ei, iar gustul ei persista inca pe buze, inchise ochii si le atinse cu limba… simtea cum gustul ei ii aspira buzele, i le musca si cum limba lui se impletea cu a ei, esarfa parea mai grea si lua forma trupului ei, apasandu-i trupul, in timp ce mainile ei se plimbau prin parul lui: Buna dimineata! (Onur_Khayyam)