AM OBOSIT .....
..să-mi caut, disperat, locul. Să cercetez fiecare bucăţică de pat, cu speranţa că voi găsi acolo piesa lipsă. Sunt doar umbre şi amintiri grele care, odată cu ploaia rece din ultimele zile, îmi inundă rămăşiţele.
În astfel de momente, monstrul ce sălăşluieşte în interiorul meu evadează. Furia pune stăpânire pe mine, mâinile îmi tremură şi ochii-mi devin diabolici, distrugând aparenta armonie ce mă înconjoară. Cu greu îmi pot stăpâni pornirile, rămânând aproape fără suflare, cu ochii îndreptaţi spre lumină.
Am obosit să mai accept feţele zâmbitoare, înţelegătoare ale altora. Părerile de rău, compasiunea, dorinţele de mai bine. Le simt prefăcătoria în orice gest şi asta face ca monstrul furiei să devină mai puternic. Nu înţeleg cum unii se trezesc dimineaţa cu gânduri necurate, nu înţeleg de ce unii au sădită în suflet viclenia. Nu ştiu cum unii pot şterge amintirea unui suflet curat din mintea lor, pregătindu-se, intenţionat, să-l distrugă. Nu înţeleg de ce apoi se miră că rănile nu se vindecă, de parcă ar fi zgârieturi minore şi nu un pumnal mare, infipt adânc în cel mai sensibil loc al trupului.
Nu înţeleg mai nimic din realitatea în care trăiesc. Viaţa nu e frumoasă, decât pe alocuri, în rest e în continuă degradare. Nu e adevărată acea vorbă cum că omul poate face ca propria viaţă să fie frumoasă. E real doar faptul că există oameni care ar face orice le stă în puteri să distrugă tot ceea ce e plăcut, emoţionant, venit din suflet.
Am obosit să mai cred în priviri şi cuvinte, în promisiuni şi imagini. În spatele lor se află doar suflete meschine, înrobite de păcate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ai ceva de comentat????.....comenteaza!!!!!!