nu constientizam....cand plange ploaia

Toamna. Din cer şi din oameni s-a rătăcit printre raze fierbinţi de soare, lăsând uşa anotimpului deschisă spre frig şi cenuşiu. Când e frig, singurătatea e mai grea. Vântul loveşte cu putere în uşă şi dacă îi deschizi îţi ajunge direct în inimă fără milă sau regrete. Lacrimi se pornesc să curgă în tăcere şi aşteaptă mângâierea unui cuvânt sau unei mâini calde. Nimic din noi nu înfloreşte când rapale de gânduri şi griji ne ţin prizonieri în cătuşele singurătăţii. Cheia vine în aşteptare şi în dor. În vise, în salvatori pe care îi aşteptăm clipe ce devin vieţi când încetează. De multe ori suntem prea orbi şi obişnuiţi să suferim încât să-i privim pe cei din jurul nostru drept salvatorii pe care i-am dorit atâta timp. De cele mai multe ori se află mai aproape decât ne-am imaginat. Dar ne e teamă. Ne e teamă de zborul iubirii. Ne place să trăim în trecut. Să găsim soluţii pentru ce-am greşit ieri şi să uităm că va veni o nouă zi pentru care nu avem nevoie de răspunsuri pentru că nu ne oferă întrebări. Nu acum. Şi totuşi rămânem prizonierii lui azi, blocaţi între ieri şi mâine. Ieri s-a dus, cu regrete şi amăgiri, mâine va veni şi ne sperie că nu ştim ce ne va da, iar azi nu ne mai gândim, trăim aproape inconştient.

Toamna e o altă astenie. Toamna femeile îşi pun întrebări. Nu de ieri, nu de azi ci de tot anul. Oare? Cum de? Se poate? Merit? Nu ştiu…cred, sper… vin răspunsurile fără valoare şi lipsite de speranţă. Femeile se întreabă cel mai mult. Şi Doamne, mult mai există femei singure! Femei frumoase, bogate, mame sau tinere împlinite. Dar şi femei simple, sensibile care cresc copii sau care rămân fără copii… femei părăsite sau hoinare. Femeile puternice cred că se pot descurca singure toată viaţa, femeile frumoase cred că pot avea pe oricine, femeile bogate cred că pot cumpăra fericirea… dar femeile fericite nu sunt alea singure. Fericirea vine când câştigi o inimă de bărbat. Iar aceasta n-o poţi pretinde sau cumpăra, trebuie să o câştigi sau pur şi simplu să o meriţi, să o primeşti şi să ai grijă de ea.

Unor femei li se reproşează că sunt imposibile, pretenţioase, distante, că nu se poate apropia nimeni de ele. Dimpotrivă! Oricine se poate apropia de femei, chiar şi de cele mai complicate. Abordarea potrivită nu poate să nască decât o femeie caldă şi prietenoasă. Problema e a oamenilor care se pripesc în a judeca. Sunt femei teribil de incomode: cele care spun mereu ce gândesc – chiar şi cu ochii sau cu gura – ce reuşesc să-i intimideze pe cei din jurul lor cu intensitatea cu care trăiesc. Sunt femei care explodează de fericire la bucurii mărunte şi care se dezintegrează la o fărâmă de tristeţe. Acestea au nevoie cel mai tare de un sprijin moral, dar şi fizic. Nu mulţi se încumetă să ofere acel umăr de care e nevoie să se şteargă lacrimile lor. Majoritea ştiu de la început că nu pot face faţă, iar bărbaţii pleacă înainte să demonstreze că nu sunt bărbaţi destul. Alunecând prin timp ne dăm seama că nici bărbaţii nu mai sunt ceea ce ne-au arătat basmele şi legendele pe care le citeam în copilărie. Acum şi bărbaţii au aceleaşi nevoi.

Dintre reprezentanţii sexului masculin tot mai puţin sunt adepţi ai luptelor pentru drepturi, dragoste şi onoare. Ingrijorător de des, bărbaţii acestui timp preferă să ofere doar bani sau sex şi mai rău, să primească. Sunt femei care nu au nimic împotrivă, dar sunt şi femei care se simt folosite şi cumpărate când lipseşte afecţiunea sau bunul simţ. Fără afecţiune şi respect se simt uşoare, inutile. Există femei care n-au cerut şi n-au acceptat niciodată nimic material de la bărbaţii din viaţa lor. Ba mai mult, au dăruit ele, oricui, oricând. Marea problemă în ochii lor este că cer prea mult d.p.d.v. emoţional. Vor să fie apreciate, respectate şi iubite pentru ceea ce sunt pentru că ştiu că merită şi că oricând ar putea întoarce sentimentul înzecit. Cer într-adevăr uneori imposibilul, dar nu cer mai mult decât pot oferi. Niciodată. De asta sunt singure. Nimeni nu se încumetă în a fi un gladiator care varsă sânge drept nervi şi energie pentru a sfârşi cu o femei completă.

Femeile complete cer tandreţe, grijă sufletească şi timp. Timp petrecut cu ele. Timp în care să le ţină cineva de mână, să le privească în ochi şi să fie alintate cu privirea. Ele vibrează la mângâierile unui astfel de suflet, iar în schimb vor sinceritate. Aceste femei nu suportă să fie minţite sau înşelate. Dacă s-a întâmplat asta o dată, s-a terminat. Gelozia persistă şi se manifestă cel mai simplu: plecând. Femeile pleacă fără explicaţii sau răzbunare, însă cu o speranţă mai puţin în iubirea adevărată.

După cum spuneam, aceste femei pot fi mamele noastre, pot fi prietenele noastre sau putem fi chiar noi. Avem nevoie de câteva momente să ne întrebăm ce ştim despre ele şi cât de mult le apreciem. Oare când au plâns ultima oară ? când au zâmbit sau ce le place să mănânce dimineaţa ? oare nu vor să danseze în bucătărie pe muzica de la radio ? le place să fie egoiste ? sau poate să poarte rochii mai vechi ?

O mie de întrebări pentru o singură femeie. Cea pe care o iubim şi am iubit-o dintotdeauna, doar că nu am ştiut atât de mult. Acum du-te şi spune-i că o iubeşti, oriunde ar fi! Oricine ar fi!