Frontier of loss

Spune-mi ce vezi.

- Hm. Chiar vrei sa stii?

- Sigur ca vreau. Vreau sa inteleg. Vreau sa te inteleg.

- Vad alienare. Ne vad goi. Vad parti din sufletele noastre. Pierdute. Sigur, parti mici din el pierdem in tot felul de locuri. Fiind mici, nu le simtim neaparat lipsa. Sau cel mult putem spune ca lipsa lor ne produce un disconfort oarecare. Nefiind foarte puternic, efectele lui nu se propaga prea departe. Nu afecteaza semnificativ intregul. Astfel ca, mecanismul isi poate vedea linistit de treaba si, in scurt timp, partile lipsa se tes la loc.

Dar mai este celalalt caz. Cazul frontierei. Al frontierei dintre cu si fara. Dintre am si am avut. Dintre am avut si am pierdut. Dintre implinire si alienare. Al frontierei la care l-ai pierdut. Al frontierei pierzaniei. Al locului in care ti s-a agatat sufletul.

Sufletul nu ti-l pierzi niciodata. Dar, in cazul frontierei, pierzi partea semnificativa a lui. O lasi agatata undeva, la o bariera dincolo de care nu mai ai acces. Si pierzand partea semnificativa, efectele sunt generalizate. Se propaga devastator in intreg si otravesc tot ce prind in cale.

Pentru tine, asta se traduce prin faptul ca te trezesti intr-o dimineata si iti spui:nu mai simt. Sau ma mut. Sau vreau sa ma fac praf. Sau vreau sa ma distrez maxim si sa profit de viata. Sau nici macar nu-ti spui. Te trezesti pur si simplu actionand asa. Golul este umplut cu preaplin de altceva, de opus de cele mai multe ori. Amarul otravii este acoperit de dulcele gust al satisfactiei carnale, primare. De falsa senzatie de libertate. La finalul zilei, insa, cand te intinzi, langa tine, in pat, senzatia de gol reapare. Si atunci incerci varianta suprasolicitarii. A epuizarii. Astea sunt semnele trecerii frontierei pierzaniei.

In timpul tau de repaos, partea lui infima ramasa, isi scoate precaut nasul din tarana in care s-a ingropat in fuga din calea pieirii, si o porneste catre frontiera. Ajunsa aici, priveste la ceea ce candva o intregea, iar acum se afla dincolo de orice posibilitate de contact. Se priveste cum se stinge. Nu, nu. Nu e un act pasiv. Dimpotriva, incearca din rasputeri sa recastige ceea ce, candva, a fost parte din ea. Uneori chiar se minte ca a reusit. Odata trecuta frontiera, insa, reintregirea poate fi, cel mult, o iluzie.

Daca ochii tai ar percepe aceasta dimensiune, asa cum fac ai mei, ai vedea la tot pasul suflete agatate, oameni fara directie orbecaind in cautarea lor, mintindu-se ca sunt bine. Oameni alienati.

- Si.. oamenii astia alienati isi mai revin vreodata?
- Inca incerci sa ma intelegi sau vrei sa stii care iti sunt optiunile? Da, nu-ti ascunde mirarea. Iti pot observa in privire instrainarea. Stai linistit. Partea aia infima de care vorbeam, ascunsa in tarana fiintei tale, va tese, in timp, o parte care sa o reintregeasca. Putin contorsionata, putin schimonosita, dar va fi tesuta. Intregul va fi refacut. Vei putea simti din nou si functiona la parametrii normali.
Dar sufletul tau nu va mai fi niciodata acelasi. NICIODATA acelasi! Uneori ai sa te mai intorci la bariera si-ai sa privesti cu nostalgie catre locul in care l-ai pierdut. Apoi ai sa te intorci la noua ta viata, ai sa te arunci in vartejul ei, ai sa te lasi prins, si-ai sa uiti. Pana cand ai sa te-ntinzi langa tine pentru a te privi in ochi pentru ultima data.