Am simţit nevoia să scriu

Aş putea să spun că mi-e dor…Dar eu simt dorul ca o durere acută ce-mi desparte inima în fărâme, fără să ştiu ce înseamna cuvântul în sine, sau cine l-a inventat. Oare eu sunt dorul? Mă identific cu simţământul şi dacă ar fi trebuit să-l numesc eu, nu i-aş fi spus “dor”, ci “doare”…e mult mai aproape de realitatea mea. Am impresia că tot ce sunt se defineşte cu a fi sfărâmat.
Am promis ca nu voi mai posta nici un blog, dar e mai presus de mine, e ca un loc intim, un loc secret numai al meu, unde cuvintele pot să îmi aducă alinare, refulându-le. Nu, nu e o frustrare nerostită pe faţă , ascunsă şi scrisă pe o foaie, care apoi să o arunci la coşul de gunoi… Scriu, simţindu-mă în îmbrăţişarea Ta, acolo unde incerc să mă refugiez ca şi când Tu ai ştii despre ce vorbesc….
Am simţit nevoia să scriu, pentru că nu mai pot rosti… Cuvintele rostite s-au întors împotriva mea, acum mă biciuiesc, mă rănesc. Şi gura mi-e mută… Doar inima mea Îţi vorbeşte fără întrerupere, dorul ce doare. În inima mea răsună mereu: “nu te opri din a face bine, fă-l chiar renuntand la el, scrie-ţi bunătatea pe tăbliţa inimii!”- Dar e ca şi când un înger a fost prins între două lumi. Acolo sunt eu, departe…Acolo si totusi aproape.
Cine ar putea să mă separe din doruri doar cu lacrimile pe care eu le-am vărsat? Nimic din ce am făcut nu a contat?…Dar mai “doare” decât “dor”, este că nici ce am dăruit din mine nu a contat…E trist să nu mai ai vis şi să trăieşti în realitatea unui vis în care nu mai poţi visa.Trist!
Şi mă lupt cu pumnii în vânt, încercând să apuc Adevărul de poală şi parcă niciodată nu ajung la El. Când am crezut că l-am apucat, o iau de la început, revin şi revin în acelaşi punct de plecare-zdrobirea, imposibilul, deznadejdea,dar in acelasi timp multa , multa dragoste. Pentru mine este crucea reală ce trebuie sa o port in viaţa. Învăţ mereu aceeaşi lecţie; să îmbratişez cu Iubirea care şi-a întins mâinile pe Cruce, iubind… Şi mă las răstignită în dorurile mele, sperând că într-o zi voi învia….dar până atunci, îmi port dorurile sau durerile si totusi oricat de departe esti, tu esti in aura mea, ma privesti cu blandete, ma supraveghezi, ma sustii si imi dai forta. Stiu ca ma astepti si doresti sa iti fiu aproape, dar mai stiu ca iubirea noastra creste cu toata distanta dintre noi nu este reala, stii de ce?, pt ca adorm in fiecare noapte in bratele tale simtind caldura si iubirea. Chiar daca mi-e dor te inconjor cu multa tandrete si privesc spre cer de acolo de unde mi-ai fost trimis ca un inger, suflet pentru suflet, auzind chemarea ta. Pentru mine ai fost, esti si vei ramane un TOT, un INTREG, COMPLET si ABSOLUT.......PER SEMPRE!!!