o poezie ciudata

O dragoste puternică nu are nevoie de semne,
O dragoste adevărată nu are nevoie de bani,
O dragoste sinceră nu are nevoie de minciuni,
O dragoste adevărată este de poveste.

Cu capul în jos î-mi spui că mă iubeşti,
Iar eu amăgită î-ţi spun că mă răneşti.
Încerc să-ţi demonstrez ca fost doar o greşeală,
Că toată dragostea noastră o să moară.

Nu ştii cât am suferit,
Pentru că tu nu m-ai iubit.
Speranţa dispare, şi dragostea moare,
Aşa că totul este scrum, în inima mea acum….

De ce? cenuşă inima să-ţi simţi,
Sau n-ai ştiut cât de mult mi-am dorit
Să î-mi trimiţi,
Cuvinte, care să mă facă, să cred iar în al iubirii mit?

Ce mult, am vrut să-ţi simt prezenţa
Care mă face să-nfloresc,
Şi să î-ţi mângâi inocenţa
Să simt iar cum ca "suflet ofilit" , re-înverzesc.

Aş vrea să mă aplec, în faţa
Farmecului tău divin,
Şi să-ţi admir, sufletul , viaţa,
De-a cărui dor acum sunt plin.

Îmi este aşa de dor , de frumuseţea ta.
(Tânjesc , după zâmbetul tău)
Ca un burete, inima ,
Cu ea, din nou sar îmbăta.

Căci fără frumuseţea ta ,
Nici eu nu pot să strălucesc
Şi, ca o floare în deşert ,
Instantaneu mă ofilesc.

Şi, râurile tale toate
Din văi adânci şi munţi , eu le doresc,
Mie foame şi mie sete
De-aia vreau să mă trezesc.

Poate-mi răspunzi
Sau vii să mă hrănesc,
Cu zâmbetul tău plin de viaţă ,
Fără de care n-am cum să trăiesc.

Lumina caldă, a sufletului tău ,
Şi voceaţi plină de dulceaţă
Aş vrea s-o savurez, mereu
În fiecare dimineaţă.

Căci, are: gust a melodie,
A stelelor îndepărtate,
Şi, o mireasmă ce-mi mângâie
Şi-mi umple inima cu toate,

Câte există-n univers,
Vor fi, au fost, sau sunt create.

Aş vrea să fiu , lumina ta ,
Pe drumul către fericire,
Al tău suav dulce destin
Ce duce către nemurire,
Creat din fluturi şi din flori,
Din cântece, şi din iubire.