Când Soarele-n apus va răsări,
Frunza-n albastru se va înopta,
Luna în miez de zi îmi va zâmbi,
Iubitul meu, atunci te voi uita,
Când Carul Mic bolta va netezi,
Sărutul tău nu mă va îmbăta,
Când anul va avea numai o zi,
Iubitul meu, atunci te voi uita,
Când voi păşi în mâini pe o alee,
Când lumea-ntreagă mă va imita
Când voi fi în deşert o orhidee,
Iubitul meu, atunci te voi uita
Când geana morţii crud mă va atinge,
Munţii oceanul va amaneta,
Aripi de înger pana îmi va frânge
Iubitul meu, atunci te voi uita
Când Soarele în zori încă răsare,
Stelele-n noapte încă strălucesc,
Dorul de tine e imens de mare,
Cum să te uit, când eu doar te iubesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ai ceva de comentat????.....comenteaza!!!!!!