confesiune 2

Uruitul metalic si aspru al unui grilaj negru de fier se auzi in spatele sau. Fusese transportat intr-o alta camera. Nu putea aprecia marimea acesteia sau lucrurile ce se aflau acolo. Intunericul era prea dens. Se simtea un miros puternic de amoniac. Nu indraznea sa inainteze, camera aceasta il intepenea in loc cu ochi sfredelitori; se simtea dezgolit, fara putere.

Undeva in stanga sa, zari un ochi de fereastra prin care treceau firisoare de lumina. Era noapte. Si se vedea luna plina in toata splendoarea ei. Se simti revigorat, nu mai vazuse luna de ani de zile. Farmecul sau tulburator ii trezi o emotie neinteleasa. Aura sa fantasmagorica plutind in norisori de azur ii ofereau o imagine linistitoare, dar dezolanta.

Ramasese cu privirea pironita in neant si cand se intoarse descoperi ca putea observa in voie lucrurile din incapere. Se obisnuise cu intunericul. Astfel, descoperi o masa si un scaun rasturnat cu o tapiterie invaluita in panze de paianjen, o oglinda spanzurata de draperiile roase si decolorate si multe bucati de lemn putrezit imprastiate pretutindeni. Rotindu-si privirile in jurul incaperii, zari luciul placid al unui obiect. Era lama unui sis pe jumatate ruginit ce ajunsese intamplator in dreptul ferestrei. Reflexele timide si albastrui proiectate de razele lunii aminteau de jocul infantil al razelor de soare pe fundul marii. Jocul luminii il atragea intr-un mod foarte straniu... imagini fugare apareau si dispareau asemeni unui ochi care clipeste. Pastrand contactul vizual cu sisul, se aseza cu genunchii la piept in apropierea mesei de unde se zarea foarte bine lama cutitului si ramase pe ganduri...

Gerul il imbratisa cu brate ghimpate ca ii lua respiratia. Aerul era atat de rece incat parea sufocant. Parca intrase intr-o alta lume in care atmosfera era lipsita de oxigen. Simtea cum niste gheare invizibile de gheata se strecurau pe sub haine si ii strapungeau pielea incetul cu incetul. Fularul candva viu colorat era acum o bucata de gheata. Ii simtea marginea dura zgariindu-i fata. Si-a sters cu manusa ochelarii si si-a strans mai bine franghia in jurul trupului. Mai avea doar cativa metri. Si-a ingropat mainile in zapada pufoasa cautand un punct de sprijin in stanca inghetata. Mai avea putin pana in varful muntelui. O suta de metri in raport cu alte cateva mii erau o joaca de copil. Gandul ca in doua ore isi va fi vazut visul implinit depasea limitele intelegerii. Era pur si simplu incredibil.

Ceva timp mai tarziu, obosit, asudat si infrigurat, ajunse in varf. Ochii ii scanteiara in fata imensitatii naturii. Era in varful unuia dintre cei mai mari munti inconjurat de o liniste asurzitoare si o nemiscare terifianta care ii patrundea in oase. Sau poate era doar un miraj al frigului ingrozitor. O fericire imensa ii invada trupul si un fior electrizant emana valuri succesive de caldura, invaluindu-l intr-o beatitudine paradisiaca. Tinea in mana o suvita ciudata de culoare albastra ce flutura in mainile lui ca aripile unui fluture straduindu-se sa evadeze din stransoarea degetelor. La prima vedere s-ar fi putut usor confunda cu o panglica, insa firele atat de firave si delicate tremurau atat de pasional, ravasite de furia nestapanita a vantului incat nu s-a inventat inca materialul care sa le intreaca in finete si fragilitate...