Era cumplit…aveam senzatia ca mi se facuse o gaura imensa in piept si mi se extirpasera toate organelle vitale, lasand rani deschise care continuau sa pulseze si sa sangereze in ciuda trecerii timpului. Eram constienta ca plamanii mei trebuie sa fie intacti, dar totusi ma chinuiam sa respir, iar capul mi se invartea ca si cum eforturile mele nu duceau nicaieri. Probabil ca imi batea si inima, dar nu auzeam sunetul pulsului in urechi; imi simteam mainile vinete de frig. M-am ghemuit in interior, imbratisandu-mi coastele pentru a-mi tine toate partile corpului la un loc. Imi cautam amorteala, negarea, dar ma evita.
Si cu toate astea, am aflat ca pot supravietui. Eram vie, simteam durerea – durerea imi iradia afara din piept, trimitand valuri de suferinta. Nu simteam ca durerea s-ar fi diminuat cu timpul, ci ca devenisem suficient de puternica sa o pot suporta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ai ceva de comentat????.....comenteaza!!!!!!