sentimente

Îmi sunteţi toţi nişte străini, de-o vreme,
Ce anotimp, câte tristeţi nedefinite,
Din pustietăţi aud, coşmar sau vis
Glasul destinelor nefericite.

Îmi sunteţi toti nişte necunoscuţi, ce trist,
Un timp de amintiri nepotrivite
Căzuţi la crucea unui „Crist”
Plângând, ramaşi fără cuvinte.

Îmi sunteţi toţi indiferenţi, de mult
Şi credincioşi, şi proşti fără speranţe
De ce aş fi nebun să stau să vă ascult
Cântând pe la fereşti romanţe?

Complet lipsite de farmec şi-nţeles
La fel ca poezia fără rime
Încerc să înteleg care păienjeni ţes
În mine aceste sentimente anonime.