din iluzii

Din iluzia ta transparentă
stropi de stele se varsă prin vene
să stopeze în calea ei lentă
scrumul clipei sub plasa de gene.

Să se-aştearnă un mai peste iarnă,
să mă-mbrace-n cununi viorele,
resemnarea cu ploaia s-o cearnă
spălînd chipul şi visul de rele.

Şi în braţe să prind deşteptarea
adormită în stropul cu sare,
să adun într-un val depărtarea
răspunzînd da, da, da... la chemare.

Să mă-nvăţ să-ţi prind dorul pe palme
şi arsura să-ţi vindec cu gura
pîn-suspinul din strunele calme
de pe lună vor scoate armura.

Să ne prindem în jocul prunciei,
pentru doi o dorinţă pulseze,
nouă şansă cerînd veşniciei-
după mai înc-un mai să urmeze.

Şi iluzia ta transparentă
să m-aştepte şi mîini în minciună
de lumina, să fug, violentă
rămînînd o cuminte nebună.