mister

astăzi, aseară, săptămâni
în cuget fără încetare, stăteai stăpân
ca de la începutul lumii
pe tronul regilor nebuni care s-au dus în urmă.

şi-aveai un chip prea mare, fruntea ţi-o înălţai
iar braţele stăpâneau, parcă peste hotare.
ne desparte şi câmpia şi ape curgătoare,
ne desparte cerul dintre nord şi sud
prea pătimaşă-mi este setea
după lungul tău amor.
durerea unei stele moarte
aşa-mi pare acum iubirea
şi dacă nu tu eşti de vină pentru a mea întristare, atunci cine oare ?