in ochii ei

Si in limpezimea ochilor ei vedeam totul. Vedeam trecutul, vedeam prezentul, vedeam viitorul. Vedeam sperantze si vise naruite, vedeam gandurile, vedeam vise de viatza noua cum zboara toate ca o ninsoare intr-un glob de cristal, scuturat de un copil fericit si inocent... In ochii ei imi gaseam linistea, imi gaseam evadarea din lumea asta rea, in ochii ei vedeam ceea ce nu am mai vazut, vedeam un coltz de rai construit din vise, din dorintze inabusite. In ochii ei vedeam totul. Totul incepea si se sfarsea acolo. Ochii sunt oglinda sufletului, si privind printre ei ii vedeam sufletzelul trist, sfasiat de rautatea celor din jur, ca un copac intr-un amurg de toamna, care isi asterne frunzele pe intinsul pamantului. Cu fiecare rautate care se rasfrangea asupra ei -rautate pe care o primea fara sa riposteze- vedeam cum mai cade cate o frunza din copacul sufletului ei, vesejita si uscata... Si in oglinda sufletului ei vedeam fericire. Vedeam cum intinereste acel copac la fiecare mangaiere pe care i-o dadeam, la fiecare sarut pe care i-l ofeream crestea cate o frunza in locul celei cazute, si copacul acela nu mai era asa trist, intinerea in fatza mea... Ea nu stie, si eu nu stiu cum sa i-o spun, dar privirea ei m-a schimbat. Dragostea pe care o emana ochisorii ei e atat de puternica incat ar putea eclipsa caldura si lumina Soarelui, el e nimic...pe langa privirea ei. In ochii ei vad pace, vad liniste, vad sperantza, vad lumina, bunatate si intelegere cat sa hraneasca si sa compenseze rautatea lumii. Privirea ei m-a facut sa-mi amintesc de ceea ce e mai important in viatza, de linistea sufletului; m-a apropiat mai tare de Dumnezeu, de Creator, de absolut, de viatza, de moarte, de TOT... Iti multzumesc