rebeca

În nopţiile cu stele,pe strǎzile din Mecca
am întâlnit o fatǎ cu numele Rebecca
pǎşea în întuneric, sub brat cu-o legǎturǎ
eu o priveam în tainǎ ţinând mâna la gurǎ
sǎ nu cumva sǎ sperii prea minunata fatǎ
care cânta timidǎ în noaptea fermecatǎ.
Şi cum priveam la dânsa mirat,pe langa gene
mǎ luǎ bǎtrânul Ene de scurtele-mi sprâncene
şi iatǎ-mǎ ajuns pe plaiuri de poveste
dansând în întuneric pe-ale iubirii creste.
Eram aici,in preafrumoasa Mecca
şi-o admiram din umbrǎ pe Rebecca
fata din basmul in care-mi port povara
unei atracţtii simple ca sǎ alung ocara
unor pǎgâni de zei,geloşi din cale afarǎ
pe-un zâmbet de copilǎ nǎscut din cǎlimarǎ.
Eram aici,în urma umbrei tale
şi-ţi aşterne-am în cale covoare de petale
sǎ calce peste ele frumoasa ta fǎpturǎ
şi sǎ te-ntâmpin simplu,cu un sǎrut pe gurǎ.
Apoi când blânda luna v-a merge la culcare
iţi voi aduce-n palme caţiva caluţi de mare
şi-ţi voi şopti în versuri,acompaniat de lunǎ:
-Iubit-o,dormi in pace.Rebecca,noapte buna!