rebecca-partea a doua

Privesc in linişte biblioteca
şi-n minte îmi apare iar Rebecca…
Mi s-a lipit de suflet ca un vis
şi o ador în micul meu Paris!
Aş vrea s-o am aproape zi de zi
şi sǎ-i aştern în suflet poezii
pentru cǎ este super minunatǎ
şi-un înger transformat curând în fatǎ.
Rebecca,înger coborât din cer
un vis frumos dar totuşi efemer
pentru ca-n astǎ lume chipul ei
nu-l pot iubi decât dintr-un banal condei
ce-şi plânge dorul pe-o coalǎ de hârtie
şi o transformǎ pe Rebecca-n poezie.
De ce?De ce iubim mereu ce-i interzis
şi de ce nu zicem ce avem de zis?
De ce?De ce esti înger poposit in minte
şi de ce te ador doar prin cuvinte?
Sunt intrebǎri banale,fǎrǎ rost
nǎscute din cǎpşorul meu cam prost
dar rǎsfoiesc în gând biblioteca
şi-apari pe cerul meu zâmbind,Rebecca!