In mine arde-un foc launtric, si simt ca parc-ar fi razboi,
Atat de crud, mult prea mirific, e ce ne leaga pe-amandoi.
Speranta mea, cu mine lupta, atat de vasnic si vioi,
Cand ratiunea se infrupta, gandind la cele ce-au fost zoi …
Nu am cuvinte. Nici condei. Sa scriu, sa spun, sa urlu tare,
Sa zic ce dulci sunt ochii ei. Sa se auda ce ma doare …
Sa povestesc in soapta noptii, povesti copiilor din noi,
Crezand ca scop suprem al vietii, destinului sa umplem foi …
Si uite pixul, cum imi zboara, si mana iute dupa el,
Pe alba foaie, o licoara, albastru-i sufletul de fel …
O dunga, mult, prea mult, prea chioara, se-ntinde-n coltul cel de sus,
Pe foaia alba, o vioara, cantand cu dor, ce am de spus …
“Iubeste draga, doar atuncea, cand dragoste-ti voi oferii,
Si nu lasa sa treaca clipa, cand tot ce-a fost nu va mai fi …”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ai ceva de comentat????.....comenteaza!!!!!!