Nu sunt in stare sa ma mint deoarece a fost suficient pana acum. “Suficient”, auzi la mine, de parca as incerca sa umplu o sticla cu apa, iar in momentul in care e plina sa constat ca am suficienta apa.
Ironie prosteasca cred ca este, sau pur si simplu un stadiu in care am obosit?
Nu mai rezist, ciudat, dar cand spun aceste cuvinte nu ma recunosc. As fi vrut sa am energia pe care am avut-o atunci cand am inceput sa lupt.
Probabil ca te intrebi” impotriva cui?” sau “ cu cine?”
Am uitat, ciudat raspuns, nu?
Banuiesc ca te-ai fi asteptat sa iti insirui o mie de motive sau o fraza interminabila. Imi pare rau, dar o sa te dezamagesc.
Pacat ca nu pot sa fiu persoana pe care ai vazut-o prima oara. Desi daca ma gandesc , adica, daca incerc sa imi amintesc care a fost primul lucru pe care l-ai vazut cand m-ai cunoscut, inghet.
Nu stiu de ce, poate pentru ca esti precum un zid rece, constant si rezistent in fata tututor incercarilor. Un martor, sau un simplu privitor, posibil actorul principal al atator intamplari, momente euforice si dramatice.
Acelasi zid care vede si stie tot, insa nu dezvaluie nimic, un pion care ascunde si pastreaza secrete. Un simplu jucator in vartejul vietii care nu va spune niciodata nimic.
As fi vrut sa evadez, dar nu am forta necesara. Am avut-o, acum nu o mai am, probabil am pierdut-o sau am uitat-o fara sa vreau in gamalia unei scoici inecata in mare.
Crezi ca poti? mai bine spus, este posibil ca fericirea sa fie ascunsa acolo? In carapacea unei scoici ratacita pe stanci sau in urmele lasate de mare pe nisip.
Priveste-ma doua secunde, am inceput sa vorbesc despre fericire, e grav deja.
Mai simplu ar fi sa vorbesc despre utopie, oricum sunt cam echivalente aceste cuvinte, adica intelesul lor.
Dar nu retine aceasta fraza, mai bine sari peste ea pentru ca e bine sa mai ramai in bolul tau de cristal, nu vreau sa ti-l sparg tocmai eu. Nu sunt cea mai indicata persoana, recomandat este sa il distrugi tu, pana atunci vom lasa “fericirea” intr-un sertar al noptierei.
Si nu deschide acel sertar! Nu iti interzic, poti sa o privesti ca pe o recomandare, un sfat de la un necunoscut.
“Necunoscut” si nu “prieten”, deoarece un necunoscut e ca o adiere slaba a vantului, in timp ce prietenii sunt ca o tornada. Ajungi sa cimentezi o relatie si cand vrei sa pui ultima caramida, se hotarasc sa darame constructia.
Motivul?, durerea cuiva e o placere sadica.
Gata, am obosit, ma dor si oasele pe care nu le stiam , sau nu credeam ca pot sa doara.
Am decis sa plec, sa evadez cateva ore pe taramul viselor, deci lasa-ma macar acum sa imi arat lacrimile uitate in coltul ochilor.
Nu ma opri, nu fug , nu in seara asta. Deci stai acum si dimineata poti sa imi readuci pofta de energie, dorinta, si forta necesara, tot ce am uitat in desert.
Striga tu in seara asta si pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ai ceva de comentat????.....comenteaza!!!!!!