Prinsa in trecut, se impiedica de viitor....-4-

Azi am vrut sa iti impartasesc si tie principiul dupa care am inceput sa ma ghidez. Ma refer la faptul ca in acest moment am gasit justificarea perfecta pentru toate actiunile intreprinse de mine, care de multe ori nu si-au gasit nici o scuza plauzibila.
Este cea mai importanta, hai sa nu exagerez, una dintre cele mai semnificative, reprezentative concluzii la care putea ajunge un om.

Indiferent ce faci in viata va fi nesemnificativ, dar este foarte important sa o faci! (Gandhi)

Deci este scuza perfecta pentru toate actele mele si cred ca o sa functioneze de fiecare data. Este definitia perfecta, prin ea ma pot caracteriza asa de usor si de simplu.
Lipsite de importanta, fara valoare si totusi doresc sa fac toate lucrurile nesemnificative.
Vreau si punem punct.
Acum sau mai bine zis, azi ar fi cazul sa nu ma gandesc la consecinte.
Interesant, replica aceasta suna ca o scuza pentru o rebeliune adolescentina.
Poate ca chiar asta este, sau poate ca nu. Totusi au trecut vremurile in care scriam in oracol dedicatii cu inimioare si cu fraze pline de subinteles(nu stiam nimic la varsta aia despre ce e aia dragoste, nu ca as fi aflat intre timp, dar fie), de parca nu era asa de evident ca imi placea de colegul de clasa(sa precizez ca vorbesc de scoala generala, nu ca in liceu s-ar fi schimbat lucrurile). Imi amintesc cum incercam sa joc rolul “indiferentei”, desi era cam greu tinand cont ca timiditatea isi spunea cuvantul. Stiu pana si tie ti se pare ciudat, nici macar nu reusesti sa ma vezi in ipostaza de fata timida.
Din nefericire am crescut, sau din fericire, depinde din ce unghi vrei sa privesti.
Partea buna e ca acum incerc sa devin cat mai sigura pe mine, sa fiu pe “picioarele mele” cum s-ar spune. Si daca o sa am un gram de noroc, poate la reuniunea de 10 ani o sa ii pot arata fostului coleg ce a pierdut, in principiu aceasta este povestea din filme , nu?
Stiu, iar visez cu ochii deschisi, o fi de la vin , cred… :)
Nu fii gelos, promit sa beau doar un pahar de vin, sticla ti-o las tie si promit sa nu ti-o dau goala. :)
Totusi ,e frumos, eu, un pahar de vin, muzica pe fundal, un chef neterminabil de depanat amintiri si tu, pierdut undeva in peisaj, dar suficient de aproape ca sa citesti ce iti scriu.
Crezi ca lipseste ceva? Eu sigur nu cred, fara lumanari, nici sa nu te gandesti la ele. Iti poti da seama si singur ca nu creez aici o atmosfera romantica. Dar daca ai uitat iti reamintesc, pentru linistea ta, de parca ai fi incercat sa te agiti ca un titirez, :)glumesc. Nu incerca sa imi aduci argumente, oricum nu ai sansa sa arati ca un titirez. Hai ca o sa tac acum si continuam cu ce incepusem, dar unde am ramas? :) Am uitat, cred, oare sa fie vinul de vina? :)

Deci parca spuneam ceva de atmosfera , nu? Ti-ai dat seama dragul meu, e cadrul perfect pentru confesiuni. Tu esti singurul care imi cunoaste gandurile, visele ascunse atat de bine, cat si cele nedescoperite de mine.

Ce crezi ca incerc sa realizez eu? Pentru ca sincer eu inca nu mi-am dat seama. Ca sa nu las timpul sa se iroseasca inutil, scriu.
Privit din afara poate parea un lucru nesemnificativ, dar oricat de lipsit de importanta ar parea, in momentul in care iti spun tie tot ce imi trece prin minte se pot naste ideii.
Nu zambi, vorbesc serios, in mormane de cuvinte se gaseste sensul,scopul pe care nici eu nu vreau sa il vad , sau nu sunt constienta inca de existenta lui.
Dar chiar nu imi pasa, a incetat sa imi pese la un moment dat.
Consecinta acestei actiuni este concretizarea cuvintelor ca preludiu al actelor mele.
Firea mea, personalitatea mai bine spus, este una impulsiva. Pana acum am folosit asta ca o scuza atunci cand nu imi iesea ceva bine, pentru ca actionam si cred ca inca mai actionez dupa principiul “ actionam si apoi evaluam consecintele”. Da , stiu, cea mai proasta combinatie, nu e nevoie sa imi reamintesti si tu.
Cred ca ar fi cazul sa ma maturizez in cele din urma si sa analizez inainte mii de variante posibile si imposibile care sa duca apoi la un rezultat si nu invers.
Asta ar insemna maturitate, iar consecinta abordarii acestei variante e ca imi rapeste impulsivitatea. Cred ca totodata o sa intru si intr-un stadiu permanent de monotonie.
O simpla alegere care ma transforma cu banalitate intr-un om matur, cum s-ar zice.
Dar nu o sa imi dispara implicit si dorinta de a face ceva, de a actiona fara sa ma gandesc la consecinte, nu asta presupune finalitatea acestui proces?
Daca asta inseamna maturizarea eu as zice pas.
Nu sunt genul care sa traiasca o viata monotona. Este posibil, firesc pentru majoritatea populatiei, eu insa nu sunt pregatita inca sa intru in categoria oamenilor care stiu doar munca, somn, o cina in familie, cateva ore de somn si apoi din nou munca.
Unde dispar gandurile, asteptarile, sentimentele care imi regenereaza sperantele?
Nu vreau sa le pierd, sa accept cu atata usurinta acest ciclu care imi transforma viata intruna monotona.
Tu crezi ca ii poti face fata?