Randuri, ganduri, amagiri ...

Ce curg secunde neincetat, ce mor minute, si-nnecat,
Aud eu orele cum bat: tic, tac, tic, pac, pic, tac …
Iar secundarul, se ingana, cu ploaia ce incet m-afana,
Ce ma vrea, si nu m-atinge, dar cine-i ea si de ce plange?

Tic, tac, pic, pac … un roi, de ploi, se sparg de geam,
Altminteri ieri, alaltaieri, in joaca mea, copil eram …
Si cand ploua, ca ea plangeam. Eram copil. Si ma jucam …
Iar astazi, nu-s … si ia’ ca ploua, aceeasi ploaie, alta roua …

Nimic nu-i nou, ce e sub soare. Acelasi ritm, aceeasi stare,
Pamantu nostru-n cerc se-nvarte, atatea vieti, asa marunte.
Nimic ce omul a lasat, nimic etern nu ne-a ramas,
Un suflet mult prea patimas, un strigat mult prea raspicat, e tot un glas.

O Luna e pe cer, nu-s doua, un Soare, straja sa nu ploua,
Caci fiecare-n lumea lui, si-n gandului lui, are un rost,
Oricat de greu, oricat e chin, oricat anost, oricar ar fi de dureros,
E scopul lui si-i viata lui. Trairea lui … cum e a noastra, noua …

Un sfat sa-ti dau, cum sa traiesti? Sa plangi, sa cugeti, sa bocesti,
De jos, sa te ridici, sa pleci. In spate sa nu te mai uiti, chit ca in fata falnici munti,
Se inalta si se intind si lumea toata o cuprind. E lumea lor, nu-i lumea ta,
Si orice-ar face, orice-ar vrea. E lumea ta. Numai a ta. Si n-o atinge nimenea …

Boabe tari, se sparg pe geam. De-atata plans ii tot uram. O raza a ucis un nor,
O alta ma facuse chior. Si boabele au incetat, pe suflet ce m-au picurat,
Atata chin e-n lumea lor. Atatea pasari pe cer zbor, atatia din ei zilnic mor …
Si nimeni n-a mai cugetat, ca-n fuga lui, un timp fugar, in urma lui, el i-a lasat …