Cazand o frunza, cad vreo doua, covor intind, izvor de roua,
De cand astept, trecura noua, un suflet vrand sa fim, nu doua.
Un pas s-aud fosnind covor, un murmur de cuvinte-n dor,
Si sa te vad la cap de drum, arzand ca focul alb de fum …
Sa fii un alb de negru fum, in ochii tai sa fiu doar scrum,
Venind la mine intr-un vant, ca vorbe dulci ca eu sa-ti cant,
Si sa mai sting din focul tau, acelasi foc, ce-mi face rau,
Iar celalalt, sa suflu-n el, sa friga carnea mea de miel …
Un rosu-n varf, un galben palid, albastru arde-n ochii ei,
Si acolo-n ei, turcoaz e valul, ce-ar stinge focul dragostei,
Ce revarsat in triste lacrimi, din ochii ei, in mana mea,
In mana mea, luceste iadul, si-acolo se reflecta ea …
Uitandu-se la mine, arde, si eu tot ard de dragul ei,
Iar chipul ei ma intareste, sa sting amorul dragostei …
Si aruncand un pumn de apa, ce-am strans din lacrimi de scantei,
Un foc s-a stins … Si deodata, un dulce planset ca de miei …
Ma uit in fata mea, nimic, de-atata fum, sunt ametit,
Dar stau, privesc de neclintit, un scrum ce-atat m-a amagit,
Si lacrimile mele curg, udand adancul ei amurg,
Ca din ce-a ars, sa nasca el, atat de albul ghiocel …
Incet incearca, tresarind, din foc se naste si zambind,
Se uita-n cer, si vede-o stea, acolo este steaua mea …
Pe deal incet, un ultim vant, adanc ma bate si in gand,
O vad pe ea, cum tot veghea, un inger ce n-ar mai zbura.
In veci veghindu-mi dragostea …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ai ceva de comentat????.....comenteaza!!!!!!