o lume virtuala

Am intrat în restaurant foarte flămând şi grăbit....
Am ales o masă într-un colţ, departe de mulţime. Doream să folosesc avantajul puţinelor minute pe care le avusesem în acea zi pentru a mânca şi a încerca să repar nişte erori ale calculatorului pe care le aveam. De asemenea, doream să îmi planific vacanţa, întrucât nu îmi puteam aminti când o avusesem pe ultima.
Am comandat un somon bine rumenit în unt, o salată şi o băutură carbogazoasă. Eram flămând, deşi ar fi trebuit să ţin o dietă.
Mi-am deschis calculatorul şi am fost surprins când am auzit o voce, ca o şoaptă, în spatele meu:
„Domnule, aveţi cumva ceva mărunţiş?”
Primul meu gând fu: „Cum a reuşit acest băiat cerşetor să pătrundă aici?”„N-am nimic,” i-am răspuns.
„Doar câteva monede de 25 cenţi, aşa ca să îmi pot cumpăra şi eu ceva pâine,” spuse băiatul.
„Ok, o să îţi cumpăr eu ceva pâine,” am spus.
Am observat că Inbox-ul meu era plin. Am fost distras de mesajele de duzină, de bârfa de birou, şi de unele glume proaste, care m-au făcut să râd.

„Domnule, i-aţi putea ruga să îmi pună ceva margarină şi brânză pe pâine?”
Credeam că băiatul plecase, însă el a persistat.
„Le voi comanda pentru tine, însă acum lasă-mă să lucrez, pentru că sunt foarte ocupat, OK?”
Meniul meu sosi şi la fel şi dilema mea. Ospătarul m-a întrebat dacă doresc să trimită afară băiatul. Conştiinţa mea îmi spunea că nu puteam face aceasta, şi i-am spus că era în regulă ca băiatul să stea, şi să aducă pâinea precum şi un meniu decent pentru băiat.
Atunci băiatul deveni relaxat, se aşeză la masă în faţa mea, şi mă întrebă:
„Domnule, ce faceţi?”
„îmi citesc email-urile.”
„Ce sunt e-mail-uri?”
„Sunt mesaje electronice care sunt trimise de oameni prin internet.”
Am ştiut că nu urma să înţeleagă nimic, aşa că pentru a-l opri de la a mă deranja cu întrebări suplimentare, i-am spus:
„Este ca o scrisoare, numai că e pe internet.”
„Domnule, dumneavoastră aveţi internet?”
„Oh, da, am internet. Este esenţial în lumea de astăzi.
„Domnule, ce este internet-ul?”

„Este un loc într-un computer unde putem asculta lucruri, ştiri, muzică, putem citi, scrie şi visa, lucra, învăţa—toate într-o lume virtuală.
”„Domnule, ce este lumea virtuală?”
Bine, am decis, să dau un răspuns simplificat, ştiind că el totuşi nu va înţelege încă. Speram că va înceta să îmi mai pună întrebări, aşa încât să îmi pot servi masa.
„Lumea virtuală este un loc unde ne imaginăm ceva ce nu putem atinge. Tocmai în lumea virtuală creăm multe lucruri pe care ne dorim să le avem sau să le facem. Este unde ne creăm fanteziile.”
„Asta este straşnic.... îmi place....”
„Băiete, ai înţeles ce este lumea virtuală?.
„Da, Domnule, eu de asemenea trăiesc în aceeaşi lume virtuală după cum spuneţi dumneavoastră.
„Ai un computer boy?”
„însă lumea mea este, exact cum aţi spus dumneavoatră, o lume virtuală.”
„Mama mea e departe de casă întreaga zi. Ea vine atât de târziu încât abia dacă o văd. Eu am grijă de fratele meu mai mic ce plânge tot timpul, pentru că este flămând. îi dau apă să bea să creadă că este supă.

Sora mea mai mare părăseşte casa în fiecare zi, spunând că merge să îşi vândă corpul, dar eu nu înţeleg asta, ea vine întotdeauna înapoi cu corpul ei.
Tatăl meu este într-o închisoare a statului de atât timp încât nu mi-l mai amintesc.
întotdeauna îmi imaginez că familia noastră e toată laolaltă în casa noastră, cu multă hrană, şi daruri de Crăciun, şi mă visez mergând la şcoală într-o zi.
Nu este aceasta lumea virtuală, domnule?”
Mi-am închis calculatorul înainte ca lacrimile să poată cădea pe tastatură. Apoi am aşteptat ca băiatul să îşi devoreze literalmente farfuria. Apoi am plătit consumaţia şi am lăsat ceva mărunţiş băiatului, pentru care am primit înapoi de la el unul dintre cele mai frumoase zâmbete pe care le-am văzut vreodată, împreună cu cuvintele: „Mulţumesc, domnule. Sunteţi drăguţ.
Am avut astăzi cea mai mare dovadă a lumii virtuale în care trăim astăzi, în timp ce imediat afară este o lume crudă, şi noi acţionăm ca şi când nu ar exista.
Acum, ai două alegeri:
1. Să continui să trăieşti într-o lume virtuală... cu doar speranţe virtuale şi binecuvântări virtuale şi zâmbete virtuale....
2. Să oferi atenţie celor din jur, chiar acelora care trăiesc în această lume reală plină de nenorocire. Fii un element ce aduce o diferenţă în vieţile oamenilor. E nevoie doar de un zâmbet, sau de o strângere de mână, sau de câţiva bănuţi, sau de cuvintele 'înţeleg prin ce treci...'

autor necunoscut