Ea ştie-a mă iubi în felul mării;
ori prea învolburată, ori tăcută.
Îi simt pe buze febra aşteptării
când cu tăcere cosmică sărută.
Sărutul ei, sărutul unei stele;
ţărmul şi marea-mbrăţisând la fel,
Iscă vulcani şi jarul gurii mele
pare un crater prefăcut inel.
Ea ştie-a mă iubi cu-aşa ardoare
încât renaşte-n mine duh ceresc
Şi-n suflet îmi ridică noi altare,
cutremurându-mă să o iubesc...
Scrie-mi despre acel TOT Ce-mi va părea nimic cândva O baladă nemuritoare. Picteaz-o in culorile sufletului tău Şi pentru o clipă lasă-ma S-ating ETERNITATEA Citind-o...
marți, 9 noiembrie 2010
* SARUTUL MUZEI...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ai ceva de comentat????.....comenteaza!!!!!!