A cazut un suflet

A cazut un suflet, in abisul unei idei.. a fost impins de o poveste, ce candva ii forma universul.. apareau sperantele c a niste stele sclipitoare, apoi mureau, disparand intr-o gaura neagra, de unii numita realitate.. cand atinsese marginea prapastiei arunca o privire peste umar.. si.. zari doar intunericul .. ce devora orice sclipire ce se incumeta sa apara.. apoi.. isi inchise inima si ochii si pasi pe o carare de aer.. se simtea usor.. asa cu ar fi trebuit sa se simta in preajma soarelui ce-l visa.. acum cadea.. totul ramanea in urma.. pana si intunericul disparea.. nu mai exista intuneric, nu mai exista lumina, nu mai exista nimic.. decat aerul ce-l conduce aspre un nou sfarsit-inceput.. simtea cum se apropie.. de ce anume? Nu stia.. poate era marginea infinitului, poate era bucla timpului ce a fost unita cu ce va fi.. poate era zero.. poate era unu.. erau sunete, de picaturi.. lacrimi ce izvorau din suflet si se loveau de.. ce va urma sa fie..