in nicaieri

Revin în nicăieri de-atâtea ori

unde destinul ne-ncetat mă minte

să împletesc silabe în fiori,

să-mi zici:"iubito", eu să-ţi zic "iubite".

Azi iarăşi din iluzii mi-ai şoptit

cu joc de rime la a mea chemare,

dar n-ai fost tu, în gândul tău pitit

e verb străin, neviu, fără culoare.

Cu snop de aşchii din acelaşi dor

înfipte în duminica târzie,

în noaptea-mi disperată iar cobor

cu sufletu-n ninsoare, fără ie.

Din nou în rouă zâmbetul îngrop-

din nicăieri mă reântorc în soartă

şi las să treacă clipele galop

pe lângă fruntea-mi sprijinită-n poartă.