vis in vis mi-e asteptarea

derizoriu îmi încep dimineţile de toamnă, când, fără să dau seamă sentimentului obsesii de lumină, trupul se-nfioară tot, odată cufundat în apa rece. cufundarea-i dă formă de val.o încordare a muşchilor de la apa rece mă prăbuşeşte. şi cad, fără să dau seamă, pe nisip, cad pradă întunericului fără de sfârşit, sunt ameţit iar buzele-mi sunt pulbere de sare. o dorinţă arzătoare îmbrăţişează viaţa cu dezgust şi ce-mi lasă-n urmă e murmurul ultimului val trecut.
nu-mi îmbină trupul nici cu soare, nici cu lună, lasă ca suferinţa să-l străpungă.
în decor plin de lumină, dragostea are să-mi vină, cu toată priceperea în slujba cuceririi.
.
.
.
acum totul mă lasă intact, nu renunţ la nimic din mine însumi, nu-mi pun nici o mască. prăfuit e timpul tot de-atuncea şi fierbinte-i aşteptarea, să tot aştepţi cu sufletul trecut prin ace, pe faţă şiruind sudoare, că nici nunta, nici iubirea, nici formele acestor două, n-au să vină într-o lume atât de meschină . . .