ecou

Bate-un vant prea rece-n ploaia ce razbeste,
Incest s-ascunda Soare, atat de istovit,
Ca-n noaptea ce-o sa vina, sa strig a ei chemare,
Si inapoi raspuns, sa nu primesc nimic.

Intreaga lume parca, intr-o cutie este,
De 6 scanduri late, pe toata ce-o cuprind,
Iar clipa tineretii, ca nevazuta trece,
Iar mana, de-as putea, nu am cui sa i-o-ntind …

Cutia vietii mele, e lumea cat de-ntreaga,
Un sir de burti de peste, ce nu le-am mai strapuns,
Privind la viata mea, la trista ei poveste,
Ma-ntreb de zi cu zi, cu ce blestem m-au uns …

In lume nu e nimeni, sa zici ecou ca moare,
Si nici cladiri sau iarba, nici stelele pe cer,
Din glasul meu ce moare, o ultima chemare,
Si in zadar un strigat. Cand totusi nu mai sper …

Un urlet departat, strabate-n larg vazduhuri,
Ca cercurile-n apa, cand cu o piatra arunci,
Asa si eu in lacul singuratii mele,
Un strigat prapadit, adancilor rarunchi …

Si strabatand eterul, sperantei infinite,
Acolo unde viata, s-a prapadit de tot,
Ecoul ce se-ntoarce, in mii de bucatele,
Ca si speranta mea … de sa iubesc, mai pot?!

Trecura mii de ani si zilele mele,
Si-acolo unde-i strigat, acolo nu sunt eu,
Sunt ale tale ganduri si vise prea desarte,
C-atunci in al tau suflet … p-atuncea eram zeu …