foi albe

Dulce canta o vioara, gandul tau ma infioara,
Stand pe pat, intins pe spate, ca o neagra veche carte,
Ce ma tii in a ta poala, si citesti coala cu coala,
Randuri negre de cerneala, pe arcusul de vioara …

Mana ta, pe fruntea mea, riduri, randuri mangaia,
Buzele-ti mimau a versuri, soapte pline de-ntelesuri …
Iara notele-n ureche, desenau pe un perete,
Umbra ta si umbra mea, flacarii ce palpaia …

Si in tine … Si in mine … Caci asa a fost sa fie,
Doi intr-unul, unu-n doi, amandoi fiind eroi,
Pentru unul, o salvare, pentru altul, alinare,
Si citindu-ne in foi, clipele se pierd in noi …

La sfarsitul cartii mele, albe pagini mai sunt ele,
Rand cu rand, clipa cu clipa, inc-o foaie ce mai pica,
Rob creionului ce doare, intinzand carbune care,
Inscriind pe foaie gand, tot ne vede-ncet arzand …

La sfarsit de carte, punct, iar creionul cade frant,
Si prin geamul cel crapat, de vioara sarutat,
Bate-un vant, in toata casa, ce ne rascoleste viata,
Si intoarce foi-nnegrite, ce-n coperta, le cuprinde …