o poveste

Unde esti tu timp pierdut? Atat de van ce te-am vandut,
Pe niste ochi atat de-albastri, pe niste buze roz de sange,
Atata de greu, sufletu-mi plange, atat de-ncet si de tacut,
Si mor secundele infipte in ceasul nostru, cel pierdut ...

Atata ura, neinvinsa, atat de putred, pe din dos,
Si gandul dragostei imi este, de timp trecut, atat de ros ...
Atat de vesteda e clipa, momentul parca-i un mister,
Ecou pierdut de tinerete, ca roua-n lacul de eter ...

Unde esti tu suflet oare? Cu iubirea-ti care doare,
Si cu-n vis, dragoste oarba, ce prea repede iti moare,
Ce ma faci sa simt durerea si placerea ta nebuna,
Cand sarut vreo doua buze, sub adancul clar de luna ...

Ce-si rasfrange-a-sa lumina, pe un lac, adanc eter,
Ce reflecta-ni noi acuma, patima celor din cer,
Ce cazuti 'n-acest pamant, s-au iubit c-un legamant,
Si-au jurat iubirii-n viata, sa le fie scopul sfant ...

Iara eu, privind un joc, de lumini pe alba balta,
Vad lumina cum se joaca, tot cu ei, atat de calda,
Si pe mine m-ocoleste, nimerind parca nu vrea,
Tot crezand c-a-mea tristete, e sa spun poveste-asa ...

O poveste mult prea trista, 'celora ce nu iubesc,
Celor ce crezand ca-n viata, altfel simt ei ca traiesc,
Ia aminte, tu copile, ca se moare, nu de boala, nu de chin,
Ci de lipsa unor buze si de-al dragostei ... venin ...