Cutreumura-te mare si plangi atat de tare,
Incat albastra-ti apa, o spuma de-alb va fi,
De inimi inrobite, de patimi amagite,
Pe care tu le seci, in fiecare zi …
Cutremura pamant si munti si tot ce e in zare,
Si uda iar pamant, uscat de sub picioare,
Izvor de albe lacrimi, un rau, potop, se scurge lin la vale,
Iar gandu-mi este trist, la dulcea ei chemare.
Sa sorb din apa-i chioara, visand odinioara,
Atatea clipe dulci, cu cine-am petrecut,
Un vis frumos, un cantec, acordul de vioara,
La gandul tau, iubire, chiar si pamantu-i mut …
Se sparg prea albe valuri, de stanci prea ascutite,
Ca visurile dragi, de care m-am temut,
De coltii sansei reci, prea mult nefericite,
Sa scap ce m-am batut, dar insa n-am putut.
Sortit o lume-ntreaga, sa o strabat doar singur,
La stanga nu-i nimic, la dreapta nici atat,
In gandul meu se naste, adancul acru murmur,
Al timpului prea lung, ce-n tine l-am pierdut …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ai ceva de comentat????.....comenteaza!!!!!!