speranta

Sperand la ce?! Tu suflet mic, pierdut, perfid,
Cu gandu-ti tau amar si lacrimand avid,
Crezand naiv, prosteste, in tot ce zboara sus,
‘N-afara de ei ingeri, pe lume de s-au dus …

De ce sa speri, in viata, in rima si in versuri,
Si randuri mult prea dulci si seci de intelesuri,
Crezand ca vorbe dulci, sunt spuse chiar asa,
Oricand, oricum, oricine, atunci cand el le vrea.

O suflet! Tu, naive! gandirea ta e oarba,
Atentie la mine, ‘n-ainte sa te soarba,
Iubirea ei, doar aburi, ca pe un geam afara,
Cand stai si-astepti, prosteste, speranta ta sa moara.

Si ce-i speranta ta? Un gand si vise, cu mult prea efemere,
Ca toate-n lumea asta, cu mult, prea mult, prea rele,
Iar tu, le crezi, nebune, pe toate, fara rost,
Si plangi atat de dulce, de greu si de anost …

Speranta ta, iubite, sa nu fii tu iubit,
Decat in fiecare zi, prea mult dezamagit,
Caci ce vrei tu, a fost, odata si candva,
Cand lumea-n alb si negru, o viata grea ducea …