te las sa pleci...

Azi bati la poarta sufletului meu
Rugându-mã din nou sã îti deschid
Tinând în mânã acelasi trandafir
Prea rãtãcit prin gânduri stai rezemat
de-al casei umed zid...

Te vãd pe geam si-mi este dor de tine
Dar sufletu-mi se sparge-n mii si mii
De amintiri ce dor ... si trag perdeaua...
Poate-ai sã pleci într-un târziu
si n-ai sã mai revii ...

Privesc ce-ai scris atunci când ai plecat
Pe-o foaie veche ... câteva cuvinte
Ce mi-au furat ieri zâmbetul senin
Nici nu mai vreau sã mai încerc
sã îmi aduc aminte

Te las s-astepti sperând c-am sã-ti deschid
Dar pentru tine cheia e pierdutã ...
Îti simt suspinul cum pluteste-n zbor
Si mã striveste-ncet între peretii
ce-ascund o lacrimã tãcutã ...

Nu-ti mai lãsa iar inima sã-mi cheme
Din nou iubirea ... doar tu ai vrut s-o uiti !
Vom arde amândoi într-o durere
Iar vina nu va fi decât a ta ,
chiar nu ai vrut s-asculti .

Te las sã pleci privind prea trist în urmã
Si simt cum iar mã macinã un dor ...
Dar n-am sã te opresc , desi as vrea
Din trandafirii tãi sã-mi faci un pat
Sã mã iubesti din nou...
si-apoi sã mor...

Mariana Kabbout
7 iulie 2006