miercuri, 31 august 2011

foc si aer

Tu pentru mine eşti foc,eu pentru tine sunt aer
Un foc provocator de viaţă, alcărui aer îl respir,
Focul tău mă mistuie, aerul pe care-l respiri sunt eu
Un aer si un foc ce împreună crează cel mai puternic elixir.





Trupul tău aprinde în mine, puterea de bărbat
Simt iubirea ta pură,neatisă, frumoasă ca un diamant,
Candelele dragostei se aprind cu flăcari albastre
Transformând-se în aburii dragostei, ce acoperă trupurile noastre.




Aluneci goală în braţele mele cu trupul zvâcnind
De dorinţă uimită de cât te iubesc ,
În privirea ta găsesc amfore pline de dorinţi
Ce devin universul vieţii cu ale lui clipe fierbinţi.

un sarut sa-ti dau

Vreau să-ţi sărut zâmbetul
Cum sărută aripile păsărilor aerul,

Vreau să-ţi sărut parfumul
Cum sărută briza mării ţărmul,

Vreau să-ţi sărut frumuseţea
Cum sărută roua, petalele florilor dimineaţa,



Vreau să-ţi sărut privirea
Cum sărută viaţa nemurirea ,

Vreau să-ţi sărut gura
Cum sărută florile viaţa, primăvara,

Vreau să-ţi sărut coapsele,sânii
Cum sărută gândul trăirile inimii,


Vreau să-ţi sărut trupul
Cum sărută soarele în apus pământul,

Aceste dorinţe transformă iubirea în fericire,
Toate sentimentele sunt de la mine pentru tine.

cu tine alaturi

Cu tine alături încep să înţeleg
Enigmele vieţii ,să le dezleg,
Lumea e a mea pentru că ai apărut în ea
Tot ce căutam curge din tine, dragostea.



Te citesc, mă citeşti ca pe o carte
În care citeşti şi descoperi o iubire aparte,
Numai când te privesc pe tine
Mi-se transformă viaţa în poezie.




Când te-am simţit întâia oară parcă am
descoperit un adamant
Timpul s-a comprimat iar cerul şi pământul
se contopeau zvâcnind apetisant,
Porţile inimii tale se deschideau
Fără cuvinte şi gingaşi ochii-ţi sclipeau.



Un buchet de sentimente şi flori
Puse în fântâna inimii tale îmi dau fiori,
Când te gândesc, urcă din adâncul meu un val
De dragoste ce aprinde în mine un foc demenţial.

cu masca ,fara masca


Chipul gingaş se arată la necaz şi la durere
Să tranforme suferinţa ,într-o clipă de iubire,
O durere nemiloasă parcă vine din neant
Când vin cârduri toţi să arate,ce e putred pe pamânt.




Mulţi au măşti frumoase, cu o faţă înşelatoare
Din toata frumuseţea vieţii, vine o clipă care doare,
Când se sparg maştile în care ei se oglindesc
O placere nemiloasă, îmi provoacă să-i privesc .




Încep să simt durerea ca un jug cel port la gât
Când vin pupincuriştii să mă roage săi ajut,
Se întorc nevinovaţii, la greu si la nevoie
Să mai întorc obrazul, ca aşa scrie-n biblie.





Şi încă o lecţie de viaţă se derulează parcă neîncetat
În care viaţa bate fimul şi încrederea o dau la amanetat,
Speranţa moare ultima pe redutele încrederii
Totuşi parcă e plăcut să transform mizerii în mici bucurii.

poveste in doi

Un basm ce m-a vrăjit,ai devenit în aceste rânduri
Filă cu filă vom citi povestea noastră,scrisă-n versuri,
Printre cuvinte ,un sărut îţi va spune
O viaţă nu-mi ajunge,să scriu ce simt pentru tine.



Eşti semnul de mătase pus în cartea mea
Încolăciţi în cuvinte,tu îmi oferi liniştea,
Un rând scris,un gând pentru tine
O poveste în doi ,cu azi şi mâine.



Eşti o zeiţă,ce deschide ale iubirii zăvoare
Tu ai făcut să renască,o lume de poveste,nemuritoare,
Printre dorinţe şi vise,aştern dulcile-ţi cuvinte
Te iubesc,te doresc,DULCE,cuvinte ce-mi vin mereu în minte.

un inger s-a indragostit de tine

surasul tau





Un surâs cristalin întipărit în gând
Legat prin perfuzii între cer şi pământ,
Trezit de tine din insomnie curând
Vâna un zâmbet prin vise ,constant.


El este muza ce mă face imun,
La orice decor ce îmbie flagrant,
Cu el mă hrănesc la micul dejun
Punându-mi pe buze sărutul, cicatrizant .



Într-un vis absurd fără să ştiu
Doar gândul meu ajungea să te sărute,
Ca un ecou ce se întoarce târziu
Pictând pe buze acelaşi surâs, fierbinte.


Pierdut printre gânduri şi vise
Te regăseam la mine-n gând,
Porţile iubirii vor fi veşnic deschise
Citindu-ţi pe buze c-am să te revăd ,curând.

dansul iubirii


Descopăr prin tine o lume mai bună
Chiar dacă viaţa e croită ciudat,
Tu imi oferi o stare divină
Ca într-un dans,ce o iubire s-a brodat.




Lasă-mi privirea să te mângâie,
Să extragă definiţia perfectă a buzelor fierbinţi,
De unde am smuls poeme şiroaie
Şi săruturi cu care tu mă alinţi.



Vreau să mă pierd în braţele tale,
Să descopăr emoţii tăinuite pe marginea lor,
Să-ţi dăruiesc elixirul iubirii reale
Să abandonăm canoane ,pentru că nimic nu e întâmplător.




Trimite-mi un sărut ce ajunge, la steaua polară
Ce imi provoacă frisoane fierbinţi,
Iubirea să fie un spectacol de gală
Unde tu eşti regina ,iar eu sunt un prinţ.

cât eşti de frumoasă.

Pe marginea buzelor tale
O linişte geme,
Ce se prelinge usor pe sâni,pe coapsă
Pictându-mi pe retină ,cât eşti de frumoasă.




Aş vrea să-ţi creionez,
Fiecare clipă în care sunt cu tine,
Să-ţi scriu un poem,mai frumos ca un crez
Ţie, care îmi oferi ,iubire pe pâine.



Tu eşti minunea,ai darul de a şti
Cum să transformi luna în zi,
În clipe ,care-mi vor aminti
Batăile inimii ,când două trupuri ,unul va deveni.





Din tine curge iubire
E felul tău de-a fi,
Vezi tu iubito,
Aşa mă cucereşti ,în fiecare zi.

cautari


Mi-am cautat inima
prin stele si nori
Si-am gasit-o la tine
in mii de culori.
Te simt langa mine,
simt mii de fiori
Ai buzele calde
si-au gustul de flori.

Mi-am cautat sufletul
prin frig si prin ger
Il caut in noapte,
il caut in cer,
Dar el e la tine;
nu-i nici un mister.
Il vad si il simt,
dar nu pot sa-l cer.

Mi-am cautat drumul
ce duce la vise
Erau multe usi
si toate deschise
Sunt mii de alei,
sunt mii de abise,
Doar tu le cunosti,
caci tu esti in vise.

Si caut scaparea
spre libertate
Te vreau si aproape,
te vreau si departe;
Ori tot ori nimic-
nu vreau doar o parte.
In inima mea
tu esti viata si moarte.

Mi-am cautat gandul
prin foi si prin randuri
Si-am gasit pasiune,
sentimentele-s tulburi.
Acolo esti tu,
e rascruce de drumuri.
Pe care-l alegi?
Pe care-l inlaturi?

Mi-ar prinde bine sã am cerul meu.




-Te simţi bine?...
mã întreabã Luna,
care deja se simţea ignoratã de mai bine de jumãtate de orã…


Cu greu îmi urnesc privirea, uitatã în golul alb al peretelui,
spre stânga mea, afarã pe geam, de unde venea singura sursã de luminã.
Mã rotesc dupã nori, aerul e greu,
copacii fug de nebuni de jur-împrejurul pãrului meu şi tot ce simt e lipsa ta,
auto-condamnare la nimic.


Mi-ar prinde bine sã am cerul meu.


Mã opresc din clipit când te vãd, pentru ca suferinţa sã fie totalã şi sã-mi îngenunchez privirea.
Fiecare apropiere de tine e o nouã sinucidere.

balada sadicului






“Afara-i frig si e-norat Si-nsoba arde mama, De lustra tata-i spanzurat, Iar eu ma tai cu lama… Pe jos stau fratii mei intinsi, Sunt morti de-o saptamana. In putrefactie au intrat, Dar nimeni nu-i aduna. Ascuns e frati-miu-n dulap, Nu-i pasa de nimica, Are un topor infipt in cap Sa-i tina cipilica. Lungit e mosu` Mihu-n pod Cu un cutit in spate. L-am urmarit de la parter Pe viata si pe moarte. Iar sora mea, cu ochiu scos Se zbate intr-o lada, Mai e un frate-ntins pe jos, Si-n spate are o barda. Iar unchiu-miu e-n dormitor, Pitit intr-o valiza, Legat cu doua fire lungi Ce duc direct in priza. Si-n frigider e congelat, In pungi de-un kil, bunicu, Dar eu sunt mic, nu stiu nimic. De-abea imi tai buricu. Bunica-i langa aragaz Cu un furtun in gura, Si-n jurul ei miroase-a gaz, Iar ea e numai spuma. Unchiu Matei sta in extaz Cu ochii la cornisa, Cu un picior pe aragaz Si degetele-n priza… Dormi puiu tatii, dormi Caci tati te vegheaza Iti taie capul cu-n topor, S-apoi te impaiaza…”

lucruri frumoase




Sunt multe lucruri frumoase de spus despre noi
Aş putea lângã tine sã privesc curcubee şi ploi
Aş putea sã adun anotimpuri şi hãrţi cu comori
Sã aduc lângã mine ovaluri de valuri şi nori
Sã adun dimineţi, pescãruşi cu iubire în doi
Am putea câştiga un rãzboi
amândoi.

Sunt multe lucruri frumoase de spus despre tine
Despre zmeul din Soare ce-l ţii ridicat pentru mine
Despre visul ce eşti când în zori mi se terminã visul
Despre dungi de sãruturi ce-mi îndrumã culoarea şi scrisul
Un atlas de cuvinte ce compun dictionar de iubire
Tornadã de simţuri divine
în rime.
Sunt multe lucruri frumoase ce ne-aduc împreunã
Secrete din nori şi oceane, iar noaptea mirosul de Lunã
O umbrã şi-atât – umbra-aceea eşti tu, lângã mine
Strãbate în erele zilei pe piele culoarea din mine.
Un far ne vegheazã de sus, pe-amândoi, în luminã,
Cãldura cereasca, dorinţa
sublimã.

Sunt multe lucruri frumoase ce vor sã mai fie
Mirosul de dragoste coaptã, parfum de broboane din vie
Sãrutul, izvoare de fluturi, portal spre o lume curatã
Ce-mi mângâie gândul la tine, din piept poezie visatã
Pãtrunde mistere ascunse, cuvinte pe coli de hârtie
Sunt multe lucruri frumoase
ce vor sã mai fie.

ce bine ar fi daca

*visele ar prinde viata…
*norocul si succesul ne-ar insoti mereu…
*florile ar avea grai...
*cerul ne-ar putea sopti in momente critice...
*gandurile noastre ar prinde aripi...
*soarele ne-ar fi prieten...
*dupa fiecare lacrima ar urma un zambet…
*am avea o bagheta fermecata care sa ne indeplineasca orice dorinta…
*o speranta ar deveni implinire…
*am primi in fiecare zi cite o veste buna..
*am putea pastra in minte doar clipele frumoase…
*orice esec ne-ar face mai puternici…
*fiecare picatura de ploaie si-ar spune povestea…
*nu ar exista ura, fatarnicie si prostie…
*n-ar exista durere si suferinta…
*am putea fi mereu alaturi de cei dragi…
Daca viata ar fi roz macar pe citeva zile…




















absurd


Pagini rupte şi îngălbenite zac pe podea plutind în inerţie, Mirosul putred de mucegai şi cafea răsună între cei patru pereţi. Claustrofobie. Petale de narcise gălbui zac în nefiinţă uitate pe pervaz, Dictează ceasul muribund cu glas anost printre rămăşiţe de scrum. Agonie. Singurătatea galbenă zace prin unghere întunecoase palpitând în ecou regulat, O umbră-ncolăcită în vagi luciri placide, stă învăluită-n fum. Eşec.

dependenta


Parfumu-i dulce violent,
Se-mpletea cu foşnetul subtil al paşilor,
Exotismul pielii pulsa prospeţime
Şi o plăcere sălbatică îi tulbura mintea.
Pe fundal, un vals cu arome violete…

Ca însemnat cu fierul încins,
Se clătină.
Dorinţa odioasă de a o atinge,
Patima năprasnică ce îl sfâşia,
Clocoteau frenetic.
Chipu-i inexpresiv,
Doi ochi glaciali în tenebrele tăcerii,
Sorbeau însetat ingenuitatea-i.
Pe fundal, un vals cu arome violete...

Coloanele reci îi ardeau pielea,
Ca jilave târâtoare i se pliau pe trup,
Veninul i se împlânta în creier şi îi perfora conştiinţa,
Haosul asurzitor îl copleşi.
Linişte şi imobilitate.
Aerul palpita arome violete…

gand


Cateodata, am impresia ca fac parte din categoria acelor oameni care isi traiesc viata previzibila de la un capat la celalalt, care precum furnicile neobosite nu se disting prin nimic de celelalte din suita; carora le e prea frica sa se aventureze in viata si, insistand sa urmeze cursul ei obisnuit precum luntrasul straduindu-se se mentina barca pe cursul raului, se lupta si se zbat impotriva curentilor schimbarii asa cum luntrasul se impotriveste curentilor de apa ce incearca sa il abata din drum; oameni care staruie incredintati ca lupta pentru scopul lor suprem in viata si care la sfarsitul ei constata ca nu au facut nimic altceva decat sa se lase controlati de sistem, intr-un ciclu continuu si monoton, absorbindu-le energia, tineretea si fericirea.

Dintre cei mai norocosi sunt aceia care reusesc sa intalneasca o persoana care sa le trezeasca spiritul de initiativa si indrazneala ce nu au scos-o niciodata la lumina, sa le dezvaluie acea stralucire unica, poate de nebunie, poate de inspiratie, ce le marcheaza vietile si ii transforma pentru totdeauna.
Eu... credeam ca am gasit acea persoana... insa am realizat ca totul depindea de mine. Viitorul este subiectiv si confera multiple variante. Eu mi-am ales propria varianta. Tu pe care o alegi?

singuratate


E întuneric…
Soarele s-a ascuns de gheara dură a umanităţii…
Florile refuză să ne privească,
S-au ferecat în sanctuarele lor,
Magia s-a pierdut…
Copacii au îngenuncheat înfrânţi,
Zac toţi doborâţi…
Picăturile au încetat să mai cadă,
Au plecat departe în grabă…
Nu e frig şi nu e nici cald…
Nu e umezeală sau adiere,
Zâmbet sau lacrimă,
Zbor sau şoaptă,
Nu e viaţă…

Răsuflarea naturii s-a oprit
Şi nu am rămas decât noi,
Singuri şi înfricoşaţi… într-o lume aşa de mare…

adio toamna




Toamna plouă cu frunze ruginite, Le privesc căzând… A-ngălbenit salcâmul biciuit de vânt Şi-şi plimbă pletele îmbătrânit În agonie… Drumul e îngropat în lacrimi, Tace… Pustiul murmură misterios un cânt Purtat de gând… Pajişti cu buzele arse, tremurânde Fac reverenţe la soare-nfiorate… ….s-au dus toate… Din umbră se destramă Ca uitată de ea însăşi, Natura, cu ochii plânşi, Obosiţi de vreme… Scrijeleşte în văzduh Stoluri negre de cerneală, Un mesaj de rămas-bun…

scrisoare anonima


Nu pot sa iti spun in fata. De fapt as prefera sa nu iti spun deloc. Ma doare pe mine si... stiu ca te-ar distruge pe tine. Oamenii folosesc cuvinte grele adesea si nu realizeaza nici pe jumatate efectul lor devastator. Mi s-a intamplat sa fiu unul dintre ei. Refuz sa mai fac parte din acea categorie. Am avut unul din acele momente cand ti se intuneca mintea cu sangele rosu al furiei si... nu iti dai seama ce s-a intamplat decat dupa... cand e prea tarziu...
Vreau sa cred ca niciodata nu e prea tarziu. Dar lucrurile iau intorsaturi ciudate si parca o forta invizibila intoarce viata impotriva ta ca sa iti demonstreze contrariul.
Alegerea nu iti apartine mereu asa cum se spune. Sunt lucruri care nu le poti alege sa fie "facute". Nu poti alege sa te indragostesti, cand, cum si de cine. Exista intr-adevar o "marja de eroare" si anume autosugestia, dar tind sa cred ca nu are o influenta prea mare.
Revenind... la tine. Descopar cu tristete ca lumea nu se rezuma la persoana ta. Necunoscutul imi pare acum misterios, incitant, interesant. Am invatat sa trec granitele si sa privesc dincolo de tine. Ne-am departat. Nu te mai simt aproape de sufletul meu. Nu mai simt nevoia sa fii tot timpul langa mine. E ca si cand as fi trait sub pamant cu o rezerva limitata de oxigen, tu, iar acum am iesit la suprafata si pot inspira din infinitul neantului. Ma pot lipsi de prezenta ta ca si cand nu am fost niciodata cea dinainte, doar cea de acum. Am devenit imuna la tine cum devii imun la alcool dupa ce ai baut cantitati uriase.
Te-am vrut mereu aproape, dar tu ai ezitat... oare asta sa fi reprezentat intriga declinului nostru? Nu te pot invinovati. Poate ca eu sunt singura vinovata... pentru ca nu m-am straduit indeajuns, pentru ca te-am lasat sa te instrainezi. Insa inca nu imi pot lua adio. De fapt... asta nici nu este o scrisoare de adio. Este doar un avertisment ca totul s-a schimbat, iar o umbra de regret va exista mereu intre noi adanc infipta ca o cicatrice in urma insemnarii cu fierul aprins.
Am fost unul... acum suntem doi...

pentru dragoste


As fi vrut,
Sa nu sufar in trecut.

Sa ma bucur de fiecare clipa,
Sa uit ca odata am fost ranita.

Imi pare rau ca te compar..
Mi-e frica sa gresesc iar.

Te rog sa ai rabdare cu mine,
Imi esti drag,vreau sa-ti fie bine..

Iti multumesc ca-mi mangai sufletul,
Ca-mi aduci la viata zambetul,

Si poate e prea devreme sa-ti marturisesc,
Dar incet,incet,incep sa te iubesc...

pentru dragoste


As fi vrut,
Sa nu sufar in trecut.

Sa ma bucur de fiecare clipa,
Sa uit ca odata am fost ranita.

Imi pare rau ca te compar..
Mi-e frica sa gresesc iar.

Te rog sa ai rabdare cu mine,
Imi esti drag,vreau sa-ti fie bine..

Iti multumesc ca-mi mangai sufletul,
Ca-mi aduci la viata zambetul,

Si poate e prea devreme sa-ti marturisesc,
Dar incet,incet,incep sa te iubesc...

ai aparut in clipe grele


Ai aparut in clipe grele....
Cand nu mai credeam in nimeni si in nimic.
Parca totul in jurul meu era negru,pustiu si rece.
Eram slabita,nemaiputand de jos sa ma ridic,
Si simteam ca viata pe langa mine trece...
Mi s-au promis multe,mi s-au dat putine,
Iar eu ca un copil naiv am iubit orbeste.
Dar nu-i nimic,dupa rau binele vine,
Si tot ce-i trecut devine o poveste.
Acum tu esti lumina ce de intuneric ma salveaza,
Imi spui sa am incredere in tine ca nu am sa regret,
Iar blandetea vorbelor tale ma elibereaza...
De orice rana pe care o mai am in piept...
Iti multumesc ca ma intelegi si ma accepti asa cum sunt,
Ca ai rabdare,ca ma protejezi,ca ma iubesti...
Ai un caracter frumos,cum rar mai gasesti p Pamant,
Sa nu te schimbi niciodata,sa ramai asa cum esti....

confesiune 3


Intinse o mana cadaverica catre perdeaua murdara si jerpelita si o indeparta de oglinda. Tresari, speriandu-se el insusi de propria infatisare. Lumina alba a lunii ii dezvaluia un chip necunoscut, strain pe care ar fi preferat sa nu il mai vada niciodata. Ar fi preferat sa moara. De altfel, el parasise de mult lumea celor vii. Ramasese o fantoma fara constiinta, fara amintiri, cu ganduri goale unduitoare.

Incepu sa isi pipaie fata, cu ochi ficsi, reci, cu ochii unui trup parasit de suflet. Elasticitatea pielii era supraomeneasca, parca se deplasase de carne, prinsa doar alocuri cat sa nu se desprinda complet de corp. Ciudat. Cicatricea mare si urata de pe obraz disparuse cu totul ca prin farmec. In schimb, irisul isi deschisese incredibil de mult culoarea incat ochii erau de un bleu spalacit ce reflectau vidul ca si cand apa ar fi sters viata din ochii sai precum valurile mladioase sterg urmele pe nisip ale vreunui ratacitor singuratic. Parul ii crescuse, iar suvitele capatasera nuante verzi, devenind lanoase si subtiri asemeni unor alge. Poate ca toate acestea se datorau bailor frecvente in apa rece la care era supus.


Brusc isi dadu seama ca avusese un trecut... negura prezentului il acaparase incat uitase totul... incerca sa isi aduca aminte dar imaginile se estompau ca si cand ai incerca sa retii apa printre degete... Era confuz... Era singur. Din nou. Se simtea patetic si nu putea indura sa isi mai planga de mila. Gata. Trebuia sa inceteze cu smiorcaielile. Smiorcaieli... parca si asta ii aducea aminte de ceva... plansul mic si gingas al cuiva... al unui copil... al fiului sau...


Erau in vacanta la munte, cu cortul langa un lac, inconjurati de stanci puternice. Putea simti si acum racoarea suflului lor. Toate reverberau viata, bucurie, liniste. Vocea firava a fiului sau rasuna ca un ecou in mintea sa, un ecou nedefinit.

Ea... statea rezemata de trunchiul rigid al unui tei batran. Itele somnului adanc se impleteau in jurul genelor lungi si delicate si teseau covor de vise cu sarutarile ingandurate ale adierilor tresarinde de vant. Una cate una, cadeau flori gingase de tei, imbalsamandu-i parul de culoarea soarelui cu miresme soporifice... Un fluture timid cu doua puncte negre pe o aripa, hoinarea in zambetul incetisor al unei raze plapande, veghind asupra ei.


Inclesta pumnul si lovi oglinda cu furie, cioburile prabusindu-se cu suspinul ascutit al tristetii. Isi vedea mana sangeranda, dar nu putea simti durerea... nu mai putea...

confesiune 2


Uruitul metalic si aspru al unui grilaj negru de fier se auzi in spatele sau. Fusese transportat intr-o alta camera. Nu putea aprecia marimea acesteia sau lucrurile ce se aflau acolo. Intunericul era prea dens. Se simtea un miros puternic de amoniac. Nu indraznea sa inainteze, camera aceasta il intepenea in loc cu ochi sfredelitori; se simtea dezgolit, fara putere.

Undeva in stanga sa, zari un ochi de fereastra prin care treceau firisoare de lumina. Era noapte. Si se vedea luna plina in toata splendoarea ei. Se simti revigorat, nu mai vazuse luna de ani de zile. Farmecul sau tulburator ii trezi o emotie neinteleasa. Aura sa fantasmagorica plutind in norisori de azur ii ofereau o imagine linistitoare, dar dezolanta.

Ramasese cu privirea pironita in neant si cand se intoarse descoperi ca putea observa in voie lucrurile din incapere. Se obisnuise cu intunericul. Astfel, descoperi o masa si un scaun rasturnat cu o tapiterie invaluita in panze de paianjen, o oglinda spanzurata de draperiile roase si decolorate si multe bucati de lemn putrezit imprastiate pretutindeni. Rotindu-si privirile in jurul incaperii, zari luciul placid al unui obiect. Era lama unui sis pe jumatate ruginit ce ajunsese intamplator in dreptul ferestrei. Reflexele timide si albastrui proiectate de razele lunii aminteau de jocul infantil al razelor de soare pe fundul marii. Jocul luminii il atragea intr-un mod foarte straniu... imagini fugare apareau si dispareau asemeni unui ochi care clipeste. Pastrand contactul vizual cu sisul, se aseza cu genunchii la piept in apropierea mesei de unde se zarea foarte bine lama cutitului si ramase pe ganduri...

Gerul il imbratisa cu brate ghimpate ca ii lua respiratia. Aerul era atat de rece incat parea sufocant. Parca intrase intr-o alta lume in care atmosfera era lipsita de oxigen. Simtea cum niste gheare invizibile de gheata se strecurau pe sub haine si ii strapungeau pielea incetul cu incetul. Fularul candva viu colorat era acum o bucata de gheata. Ii simtea marginea dura zgariindu-i fata. Si-a sters cu manusa ochelarii si si-a strans mai bine franghia in jurul trupului. Mai avea doar cativa metri. Si-a ingropat mainile in zapada pufoasa cautand un punct de sprijin in stanca inghetata. Mai avea putin pana in varful muntelui. O suta de metri in raport cu alte cateva mii erau o joaca de copil. Gandul ca in doua ore isi va fi vazut visul implinit depasea limitele intelegerii. Era pur si simplu incredibil.

Ceva timp mai tarziu, obosit, asudat si infrigurat, ajunse in varf. Ochii ii scanteiara in fata imensitatii naturii. Era in varful unuia dintre cei mai mari munti inconjurat de o liniste asurzitoare si o nemiscare terifianta care ii patrundea in oase. Sau poate era doar un miraj al frigului ingrozitor. O fericire imensa ii invada trupul si un fior electrizant emana valuri succesive de caldura, invaluindu-l intr-o beatitudine paradisiaca. Tinea in mana o suvita ciudata de culoare albastra ce flutura in mainile lui ca aripile unui fluture straduindu-se sa evadeze din stransoarea degetelor. La prima vedere s-ar fi putut usor confunda cu o panglica, insa firele atat de firave si delicate tremurau atat de pasional, ravasite de furia nestapanita a vantului incat nu s-a inventat inca materialul care sa le intreaca in finete si fragilitate...

confesiune



Alergam intr-o dupa-amiaza dulceaga de august, cu soarele zambind mieros in lanuri de grau, lovindu-ma de spicele aurii si inalte ce parca cu tot dinadinsul incercau sa ma tina in loc. Se agatau de haine si se straduiau sa ma retina precum mainile vreunui nenorocit prabusit in durere. Auzeam zumzaitul verii ce imbratisa chicotind faldurile campiei si coastele dealurilor. Voiam sa ajung la cultura de vita de vie, desi aceasta parea ca se departeaza cu fiece pas si cu fiece gand pe care il indreptam catre ea. Prinsesem o putere nebanuita, iar viteza cu care executam sprintul imi incordase muschii picioarelor si aveam impresia ca de genunchi erau legati bolovani uriasi, incetinindu-ma si provocandu-mi rani.
In clipa in care am crezut ca zaresc in apropiere, la capatul spicelor de grau, vita de vie, ca printr-un nefast ghinion m-am impiedicat si m-am prabusit pe o suprafata rece, neteda si dura...
Franturi de ganduri sopteau in jurul meu, iar fruntea aproape ca imi exploda de durere. Am deschis ochii si am vazut o suprafata gri de metal fara sfarsit. Curenti de aer ma gadilau lugubru parca sugandu-mi toata energia si lasandu-ma vlaguit si neputincios. Capul imi era ametit, insa vederea era clara sau cel putin asa credeam, tinand cont de faptul ca vedeam numai o suprafata gri si lucioasa. Am tras aer in piept si am reusit sa ma ridic. Era o incapere ciudata, cam stramta, acoperita total de suprafata metalizata.
In spatele meu se afla un pat de un o imaculitate infioratoare, iar alaturi de el un scaun de aceeasi culoare cu peretii si podeaua. Nu exista nicio sursa de lumina si, cu toate acestea, camera era generos luminata. Parea ca lumina insasi iese din pereti ca razele soarelui filtrate prin desisul pomilor.

M-am asezat linistit pe pat. Eram de doi ani acolo. Si suportam vitejeste intreaga nebunie. Doi ani in singurate precum un pustnic, reprezinta o neverosimilitate. Si cred ca m-am schimbat. De fapt nu stiu. Dar cateodata parca nu mai sunt eu. Poate ceea ce va spun vi se pare o copilarie. Dar nu vi s-a intamplat niciodata? Mie da. Destul de des. Am ganduri care parca nu sunt ale mele. Pe multe nici nu le doresc. Parca o mana invizibila mi-ar deschide mintea si mi-ar strecura cineva in creier toate acele lucruri. Ganditi-va la desene animate. La Doctor Gadget, spre exemplu. E o figura destul de cunoscuta. Cand avea nevoie, putea sa isi deschida capul, ca pe un vas cu capac si sa scoata informatiile si gandurile inutile, precum si sa introduca altele noi.
M-am intins pe pat cu mainile sub capatai si privind in gol... voiam sa ma las ca si altadata in voia gandurilor, oricare ar fi fost ele. Era mai simplu asa.
Un sunet ascutit se auzi ca din adancul secolelor...