păcatul

tu ştii c-un vers nu semnifică plecarea
că toată ploaia
care va veni în toamnă, o s-alunge tot cei acru şi murdar
în întunecata depărtare.
că simt că uneori sfârşitul e aproape
şi clipe lungi, determinate, de ale vieţii suferinţe
au să vină peste noapte şi-au s-alunge tot cei acru şi murdar
cruţaţi vor fi doar doi ori unul, de al supărării tunet
iar restul în ape tulburi or zăbovi sau se vor duce
pe al întunericului culme.
căci cei murdar se curăţă, iar cei acru se-ndulceşte
dar păcatul, păcatul se plăteşte . . .

Asta sunt !

Asta sunt !

am să-ţi zic că nu mă simt flatată, că-mi place să resping şi că nu-s niciodată subestimată. mereu pot face mai mult decât mi-aş propune ori mi-or propune alţii. nu sunt nici floare, nici stea căzătoare. nu-s nici măcar o muză roditoare ori zeiţă de vieţi creatoare. nu inspir nimănui nici spaimă, nici iubire, dar nu pentru că nu aş vrea, doar că nu pot ţine frâiele timpului în mâini ca să le imprim semenilor valorile mele, tezele mele, ţin doar să încerc, doar atât pot face. îi las să acţioneze după cum le dictează conştiinţa. îmi place să stau locului şi să privesc. câte văd ! pentru mine un detaliu reprezintă răspunsul, introspecţia soluţia situaţiilor limită, iar conştientizarea trecutului, construcţia viitorului. eu sunt indecisă când vine vorba de oameni, îi caracterizez şi îi împart în sute de turme, dar asta sunt. sunt o scriitoare, dacă ceva nu poate fi posibil în realitate sau de e nedrept, eu pot face să se întâmple. pentru că asta face un scriitor, oferă posibilităţi, oferă căi, oferă şansă, oferă viaţă în cel din urmă.

mister

astăzi, aseară, săptămâni
în cuget fără încetare, stăteai stăpân
ca de la începutul lumii
pe tronul regilor nebuni care s-au dus în urmă.

şi-aveai un chip prea mare, fruntea ţi-o înălţai
iar braţele stăpâneau, parcă peste hotare.
ne desparte şi câmpia şi ape curgătoare,
ne desparte cerul dintre nord şi sud
prea pătimaşă-mi este setea
după lungul tău amor.
durerea unei stele moarte
aşa-mi pare acum iubirea
şi dacă nu tu eşti de vină pentru a mea întristare, atunci cine oare ?

iad

e un incendiu amar şi secret în aer
iar oamenii treji se află în el
lipsiţi de orice vlagă, obosiţi şi loviţi fără nici un respect.
în proprii păcate au căzut ei iară,
şi fără iubire, fără sfială, acest sacrificiu nu pare-un triumf.
în formă de torţă s-or întoarce ei iară
şi-or blestema divinul ce le-a adus durerea fizică şi pe cea morală.
n-au ştiu să moară altfel decât li s-a dat
căci n-au ştiut niciodată să iubească,
pe omul alăturat.

monstru

tu-mi poţi spune să-ncetez, să opresc calvarul, dar cum pot exista ochi plânşi dacă n-au vărsat lacrimi, cum poate fi inima zdrobită dacă nu a îndurat durere, cum poate minţi un om, dacă nu cunoaşte adevărul ?
cum poţi tu purta gâlceavă şi-arunca cu aspre cugete în mine, când tu infirm şi cu mintea-ţi mască a decepţiilor, nu poţi clinti nici frunza-n toamnă, nici opri tremurul nestăpânit al mâinilor ridate ?
tu născut din ape alterate şi cu trupu-ţi cel himeric, ai adus visării mele întuneric şi-ai turnat pământ în toate.
dar eu îţi cer şi cu strigare să fugi, căci în spatele-ţi scabros mi-e teamă de moarte, şi prinde din ce în ce mai mult contur.
oamenii nu te-au văzut, nu te-au pipăit, dar mă rog ca nici fantoma să nu ţi-o vadă.
nu ştiu cât vei mai trăi sau ce-oi mai face spirit necuprins, dar fuga să-ţi fie departe, în cuprinsul ce-am zărit să nu apari nici în noapte, nici în dimineţi pustii, pierde-te pe-o culme şi fă-ţi culcuş de amăgiri.
viaţa e pentru cei cu amintiri . . .

armonie

armonie e în fiecare glas al gurii ce-mi stă-n faţă
armonie e-n iubire pentru suflet, al meu şi al celui aproape
armonie e-n cuvinte care se tot scriu de-a lungul miilor de ani
armonie e-n iubirea celui ce o primeşte şi ce-l ce-o dăruieşte
găseşti tu oare, în toate de mai sus, această armonie în zilele tale ?
şi de nu, nu-i nimic pierdut, decât treapta ce-ţi urcă sufletul tot mai sus
şi fericita ta viaţă.
de ai fi preţuit-o şi pe asta . . .

astenie

îmi închipui că abisul e-ntre noi,
că doar el e cel ce ne desparte
şi-mi lasă sufletul în nori.

îndoieli mă sfâşie şi port pe umeri doar un singur dor
trupul mi-e negru, putred şi subţire
după ploaia ce-a căzut,
soare n-are să mai vină
iar tu stingi uşor sub lumină.

în iureşul de-afară
n-am să mai cobor.
aud cum bate geana
iar gândurile-mi mor,
se aude orologiul
unei biserici din obor.

e târziu şi-aştern culoare
pe patul de culcare.
şi el nefericitul e etern cum numai timpul poate fi.

covor

şi chiar de inima îmi bate cu putere
este ca şi cum nimic n-aş simte...
eu scriu când sufletul mi-o cere,
şi nu dintr-o oarecare plăcere.
nu scriu pentru vii dintre noi,
ori aduc recunoştinţă celor morţi
doar port în mine un covor
de oameni pe care îi ador.
nu venerez zei, nu venerez iubirea,
dar ştiu că fără ele,
imposibilă mi-ar fi supravieţuirea . . .
şi trec de mă calcă-n picioare
anotimpurile toate
şi parcă dintre toate, toamna-mi e aleasa.

vis in vis mi-e asteptarea

derizoriu îmi încep dimineţile de toamnă, când, fără să dau seamă sentimentului obsesii de lumină, trupul se-nfioară tot, odată cufundat în apa rece. cufundarea-i dă formă de val.o încordare a muşchilor de la apa rece mă prăbuşeşte. şi cad, fără să dau seamă, pe nisip, cad pradă întunericului fără de sfârşit, sunt ameţit iar buzele-mi sunt pulbere de sare. o dorinţă arzătoare îmbrăţişează viaţa cu dezgust şi ce-mi lasă-n urmă e murmurul ultimului val trecut.
nu-mi îmbină trupul nici cu soare, nici cu lună, lasă ca suferinţa să-l străpungă.
în decor plin de lumină, dragostea are să-mi vină, cu toată priceperea în slujba cuceririi.
.
.
.
acum totul mă lasă intact, nu renunţ la nimic din mine însumi, nu-mi pun nici o mască. prăfuit e timpul tot de-atuncea şi fierbinte-i aşteptarea, să tot aştepţi cu sufletul trecut prin ace, pe faţă şiruind sudoare, că nici nunta, nici iubirea, nici formele acestor două, n-au să vină într-o lume atât de meschină . . .

timp

şi cum e oraşul pustiu noaptea, aşa e şi ziua acum.
şi cum dimineaţa se lasă ceaţa, aşa se lasă şi pe la orele zece . . .
şi cum iubeam odată, aşa iubesc şi acum
şi dacă-mi spui că m-am schimbat, te-nşeli, propria-mi inimă a rămas neschimbată.

.
.
.

timpul ne poartă cu sine pentru că nu mai avem nimic de iubit, nimic de dorit, nimic de dăruit . . .
şi pentru că, lăsându-te în voia lui, îţi faci viaţa mai uşoară, pe când alţii aleg să lupte continuu cu el.
cred că ştiu de care parte eşti acum, fiindu-mi tot un necunoscut.

Te iubesc pentru ce devin când sunt cu tine

Te iubesc pentru ce devin când sunt cu tine
Atunci îmi dorec ca timpul să se oprească în loc,
Tu transformi cu un zâmbet, tristeţea, într-o stare de bine
Făcând dintr-un ateu ,al iubirii proroc.

Iubirea perfectă am găsit-o în tine
O declaraţie de dragoste va fi viaţa mea,
La mine în suflet eu te-aş reţine
Măcar pentru o viaţă, să fi iubita mea.

Un sigiliu pe viaţă este imaginea ta
Imprimată adânc pe sufletul meu,
Frumuseţea ta e amuleta
Pentru iubire,cel mai puternic arheu.

Să te iubesc pe viaţă,până ce lumea nu va mai fi
Asta îmi doresc de la cer,în fiecare seară,
Să ne trăim clipa ca pe ultima zi
Printr-un sărut care ar părea,pentru ultima oară.

Un stop de iubire

Miroase a freamăt de trupuri,ce emană iubire

Pe ceafă-ţi coboară ,un fior prins în păr,

La fiecare atigere, descopăr mistere

Un stop de iubire, ca punct de reper.

O poftă de tine,am în fiecare zi

Nu sunt nebun ,acum pot să-ţi spun,

Îmi curge prin vene,plăceri mărturii

Învăluite-n parfum de femeie,ce mă face imun.

Buzele tale au gust de iubire

Ce izvoreşte direct din priviri,

Acolo voi face popas de împărtăşire

Şi un altar al iubirii,compus din versuri.

Pe un vers desprins din dragostea profundă

Prin viaţă să-ţi fiu ghid şi să te plimb

Tu eşti fiorul dragostei ,ce inima-mi inundă,

Tu îmi defineşti iubirea

Tu îmi defineşti iubirea

Printr-o privire, gustată pe buzele tale,

Pe viaţă-mi eşti lumina ce aduce plăcerea,

Unei iubiri înnobilate în versurile mele.

Sculptate pe retină sunt formele tale

La fiecare atingere ce face permanentă,

Un gând extras din palme furibunde

Când îţi ating sânii,coapsele,cu ale frumuseţii ,elocvenţă.

O opera de artă este frumuseţea ta

Ce o savurez năvalnic pe buzele fierbinţi,

Precum un pictor sedus de muza perfectă

Un dor rămas pe iris, pe cărarea vieţii.

Îţi descriu iubirea în fiecare secundă

Ce îmi dictează fiecare vers,

Există miracol ce sufletul inundă

Ce face din tine al meu univers.

prin doua cuvinte

Prin două cuvinte,rostite când tu oftezi

Atunci dorinţa o ai prinsă-n ochi,

O declaraţie de iubire, îmi radiezi

Pe gene,pe buze, până-n genunchi.

Prin două cuvinte,agăţate la lobul urechii

Din ele extrag al vieţii festin,

Cu lacrimi în ochi,cu plăcute emoţii

Tu îmi transformi din tristeţi,un magic destin.

Prin două cuvinte,încerc să-ţi spun dorul

Ce mă frământă,când nu sunt cu tine,

O viaţă îmi rămâne ,tu eşti sublimul

O ultimă stare,ce mă aţine.

Prin două cuvinte, fac un demers

Cuiva din cer îi mulţumesc,

Cu nonşalanţa iubirii, scoase din vers

Pentru că exişti,eu,TE IUBESC!

in amintirea noastra

Doar visele au ramas din povestea noastra,

Lacrimile-mi sunt fulgii ce-mi bat la fereastra,

Privesc in gol si parca te zaresc,

Cu ochii si buzele temurande mai soptesc,

Caci eu si azi te mai iubesc.

Dar esti prea departe durerea sa-mi intelegi,

De ce ai ales iubite pe alt drum sa mergi?

Candva pe toti acesti fulgi de nea,

Erai in stare sa-ti scri iubirea..

Iubirea ce s-a topit la prima raza de soare,

Pacat ca am ramas doar eu cu amintirea ce ma doare.

Acum doar vantul imi mai atinge obrazul,

Parca oftand si el cand imi aude necazul.

As vrea sa fiu stanca dintr-un munte,

Nu mai cred in nimeni,am trecut prin multe.

Durerea din mine sa se scurga ca un izvor,

Sa uit de tot si de tine sa nu mai imi fie dor.

Apa aceea pura sa ma curete de mangaieri,

Ce mi le-ai dat in noptii tarzii,parca a fost ieri.

Pe unde ti-au mai ramas urmele,

In urma ta sa le acopere frunzele..

Caci nu mai vreau sa simt,sa stiu,sa vad,

Pleaca din mintea mea ca mi-ai facut prapad!

Sa pot sa ajung sa infloresc,

Sa simt ce inseamna acel cuvant "Te iubesc..".

Citeste mai mult: Eu si restul...lumii

doi fulgi

Roi alb pe purpuriu de mărţişoare-
doi fulgi de primăvară huiduiţi
în nourul de clipe călătoare
înspre apus, de Cer neauziţi.

O ultimă planare, acuzată
de mugurii pe cale de-a plesni
cătînd îndreptăţiri în chip de vată
pentru fior ce prinde a foşni.

O ultimă dorinţă... Cui îi pasă
că vor zbura spre soarele încins-
păcatul cel din urmă azi îi lasă
să muşte-mbucătura ce i-a-nvins.

Şi de e joc sau liberă cădere-
vor fi doi stropi într-un april străin
turnaţi între petale pentru miere,
aleşi din umplutura cu venin.

din iluzii

Din iluzia ta transparentă
stropi de stele se varsă prin vene
să stopeze în calea ei lentă
scrumul clipei sub plasa de gene.

Să se-aştearnă un mai peste iarnă,
să mă-mbrace-n cununi viorele,
resemnarea cu ploaia s-o cearnă
spălînd chipul şi visul de rele.

Şi în braţe să prind deşteptarea
adormită în stropul cu sare,
să adun într-un val depărtarea
răspunzînd da, da, da... la chemare.

Să mă-nvăţ să-ţi prind dorul pe palme
şi arsura să-ţi vindec cu gura
pîn-suspinul din strunele calme
de pe lună vor scoate armura.

Să ne prindem în jocul prunciei,
pentru doi o dorinţă pulseze,
nouă şansă cerînd veşniciei-
după mai înc-un mai să urmeze.

Şi iluzia ta transparentă
să m-aştepte şi mîini în minciună
de lumina, să fug, violentă
rămînînd o cuminte nebună.

Petale de Crin

Un suspin desenat cu o şoaptă
din dorinţă, de Crin parfumat
pe-o petală subţire, necoaptă
de prezenţa de Zeu nechemat.

Să-i devii pentru strigăt captivă-
mărţişor nedublat fără chip,
libertăţii o fiică-adoptivă
trasă-n ţeapă pe propriul ghimp.

Condamnată de frică la fugă
din pojarul de pană aprins
să priveşti pe furiş şi cu rugă
pentru-o rimă în geamu-i nestins.

Spectator la a sa-nmormîntare
îngropată de vie să fii...
Va tăcea rima ta trădătoare
ce concepe din cîntu-i în fii?

Şi plecarea-ţi mă plouă petală
din fiorul înfrînt, resemnat.
Cu speranţă de soră-rivală
voi păstra chipu-n verb desenat.

Depărtare

Ce departe e azi pîn-la stele, iubite,
de fireasca sclipire-au rămas părăsite
şi îngînă-n duet cu luciri de gerar
pentru dor ce-ai lăsat, un tangou funerar.

Timp şi spaţiu te fură din mine, mă ceartă,
lava-n gîndu-mi şiroaie, suspinul nu-mi iartă,
mă loveşte cu spini peste sîni-mi miraţi-
de minciuna-ţi erau încă ieri sărutaţi.

Al tău nume dezmierd cu chemarea mea mută-
trei silabe din cer gura mea împrumută
să-nvelesc vis frumos de neşoapta-ţi rănit
unde-un înger de zi într-un verb ne-a unit.

Prea departe... dar creşti ca un prunc în făptură
să-mi fii leac cînd mă laşi într-un pat de arsură,
să-nflorească bujori din speranţa că vii
să citesc: "mi-a fost dor..." pe petalele-ţi vii.

doi stropi

Doi stropi pe-aceiaşi geană
(sau din acelaşi nor)
ne-am contopit în unul
prinzîndu-ne în zbor,
să-ţi spăl sub talpă calea,
tu- gîndul meu pătat
cu bobul de lumină
pe chipu-ţi reflectat.

Prin ploi ce curg şiroaie
de fire tulburii,
să mă filtrezi cu zarvă
de nunţi şi cumătrii,
la gura de cascadă
în drum spre ocean
să-mi ocroteşti cristalul
de valul cel viclean.

Eu să te smulg din soare
de vei ceda momit
sărutului prădalnic
şi-o crimă să comit,
păstrîndu-te integru
în mine implantat-
nu înzădar prin lacrimi
şi ploi te-am căutat.

Şi vom urca în ceruri
doi stropi nedespărţiţi
să cad, să cazi o rouă
pe-obraji de-ndrăgostiţi
şi-n şoapta cu jăratic
din nou să ne topim,

de la destin de ceară
spre zbor să ne răpim.

înnoirea dex-ului

Demult omisem substantivul "fericire",

pe gura-n zâmbet clopoţei demult n-am prins,

nu sunt în dex-u-mi tălmăciri pentru "iubire",

de neduminici mi-am lăsat destinu-nvins.

De-atâta toamnă-am scuturat din vene visul,

am scos din pânză cel din urmă curcubeu,

am zăbrelit în călimară paradisul,

din dormitor am şters pluralul pentru "eu".

Şi stau pe prag o moviliţă fără umbră,

ninsori mă-mbracă într-o filă pentru vers,

întemniţez în strop de vin ursita sumbră

să caut urma ta pierdută-n univers.

Să-nvăţ din nou a scrie slova "fericire",

pe gura-n zâmbet clopoţei din nou să prind,

s-adun din zdrenţe buchii noi pentru "iubire",

în paradis o nouă candelă s-aprind.

te iert...tu iarta-ma

Te iert pentru fiecare soapta,

Te iert pentru amintirea lasata,

Te iert pentru sarutul patimas,

Te iert ca ai plecat ca un las,

Te iert pentru promisiunea falsa,

Te iert pentru minciuna frumoasa,

Te iert pentru fiecare lacrima,

Te iert ca doare,ca sufar cu patima,

Te iert ca mi-ai fost in viata trecator,

Te iert pentru fiecare noapte de amor,

Te iert ca ma priveai cu ochii reci si rai,

Te iert ca i-ai ascultat pe parintii tai,

Te iert pentru Te iubesc-ul spus in graba,

Te iert pentru tot,am fost doar o oarba.

Tu iarta-ma ca inca te astept,

Iarta-ma ca din minte nu pot sa te sterg,

Iarta-ma ca nu-mi pot vedea de drum,

Iarta-ma ca te iubesc chiar si acum,

Iarta-ma ca uneori te mai visez,

Iarta-ma ca nu pot sa ma resemnez,

Iarta-ma ca n-am sentimente de ura,

Iarta-ma ca mi-e dor de-a ta caldura,

Tu iarta-ma ca inca te port in ganduri,

Iarta-ma ca inca iti mai scriu randuri,

Iarta-ma ca nu ma pot preface ca n-ai existat,

Iarta-ma ca inca mai cred in visul meu destramat,

Din vina ta sufletul mi-e de otel,

Mi-e frica sa mai primesc pe cineva in el.

Citeste mai mult: eu si restul...lumii

Iubeste-mi sufletul nu trupul

Iubeste-mi sufletul nu trupul,

Caci frumusetea se duce cu timpul...

Incearca sa vezi prin aceasta masca,

Nu trupul ci sufletul stie sa iubeasca.

Imi spui mereu:,,Ce frumoasa e iubita mea!,,

Stii? Cu anii chipul mi se va deteriora...

Asta e un ambalaj,cum e frunza pentru pom,

Continutul e comoara pentru fiecare om.

Citeste mai mult: eu si restul...lumii

nu mai pot

Mi-e dor de tine,

Cu toata fiinta,

Dar mai dor mi-e de mine,

Cand nu stiam ce-i suferinta.

Te-am intalnit iubite,

Si la scurta vreme,

Am varsat primele

Lacrimi de durere.

Te iubesc enorm,

Sincer si pur,

Dar nu mai pot,

Atatea sa-ti indur.

Renunt la noi doi,

Ma dau din a ta cale.

De acum mergi singur ,

Pe drumul vietii tale.

Stam despartiti

Cu lunile,

Si cand ne vedem,

Incepi cu minciunile.

Imi reprosezi ca te insel,

Hai sa fim maturi !

Eu nu sunt ca tine,

Sa cunosc si alte paturi!

M-am saturat sa tac,

M-am saturat sa astept.

Sa vezi in mine un om,

Nu doar un obiect.

Imi faci cadouri,

Banii nu rezolva totul!

Spune-mi in fiecare noapte,

Cine imi ia locul?

Ce mangaieri straine,

Simte a ta piele?

Cine-ti saruta buzele,

Buze ce erau ale mele?

Ce alt trup de femeie,

Incalzeste trupul tau?

Cum te lasa constiinta,

Sa-mi faci atata rau?

Ti-am spus odata,

Cel mai mult detest tradarea,.

Plec,cu inima-n genuchi,

O doare tare nepasarea.

Eu ti-am pus-o in plalme,

Sa mi-o ocrotesti,

Dar tu n-ai facut altceva,

Decat sa mi-o ranesti.

spre viscol

De-o vreme curg mai mult pe verticală

lăsând în urmă nori şi curcubee,

tot mai amar torn mustul în vocală,

mai rar m-aştern chemare de femeie.

Nu mă ascund de viscol şi de ploaie,

nu-mi pasă de oglinda supărată,

nu mai usuc obrajii de şiroaie,

în soartă bafta o declar furată.

Mă culc pe-o frunză umedă de toamnă

să mă prefac cu ea în fir de humă,

ucid în acte numele de doamnă,

mă logodesc cu geamătul din brumă.

Ca pe un zmeu las vara-n zbor - rup sfoara,

spre miez de viscol plec cu barca spartă...

Zădarnic am săpat - minţi comoara,

azi solitară-n iarnă-s fără hartă.

cântecul trădat

Mai freamătă-n rugină stropul verde,

tresar pe gene pui de licurici,

în brumă visul fluturii îşi pierde -

cu desfrunzirea geamătu-s amici.

Adun în pumn feliile de soare

pe chipul pal duminici să aprind,

de curcubeul stins să leg izvoare-

în pleata rară mici nădejdi să prind.

Amurgul înfăşor în somnifere,

rup foi din calendarul devastat

şi sper pe ram o nouă înviere

de verde crud în cântecul trădat.

toamna-n ganduri

Nor de gânduri desfrunzite

smulge zborul din aripi,

leagă visele cosite,

prinde fluturii în ghimpi,

pradă cântul din vocale,

mă hrăneşte cu minciuni,

mă culege din petale,

mă despoaie de minuni,

orizontul împleteşte

în cununi de nenoroc,

peste şoapta mea loveşte

s-o îngrop fără soroc,

ca pe-o umbră de chemare

înghiţită-n nerăspuns

mă destramă a uitare

lunecată spre apus...

Călăul inspiraţiei (toamna)

Mă poticnesc de visele pitite

sub vraful ud de aur efemer,

şi mă destram cu umbrele grăbite

a clipelor lipsite de mister.

Un veac cărunt, uitat de sărbătoare

azi mi-e amant, călău şi rob supus

în pat de curcubeu fără culoare

cu geana sprijinită în apus.

Nezâmbetul pictat pe gura nopţii

veghează verbul sur rămas în ploi

şi îmi despoaie ramul veşted hoţii

de licurici aprinşi pe albe foi.

Aştern pe mine zdrenţele de brumă

un gând curmat de toamnă să-ncălzesc,

dar mă prefac treptat în praf de humă

cu frunzele ce-n mine putrezesc.

mereu ridica-te

Iubirile vin si pleaca,

Asa e viata,buna,rea

Iar timpul e facut sa treaca,

Si sa vindece oricate rani ai avea.

Dumnezeu e Sus si-ti vede,

Toata durerea din suflet.
Tu,speranta nu ti-o pierde

Lacrimi transformate-n zambet.

De ai cazut,mereu ridica-te,

Si scrie-ti un nou inceput..

Greutatile vietii infrunta-le,

Asa cum ai facut-o si-n trecut.

Primesti o lovitura?Nu-i nimic!

Fa-i fata cu demnitate..

Caci nu e om sa nu fie lovit,

Sau om sa treaca peste toate..

te urasc...iubindu-te

te urasc

iubindu-te

te gonesc

asteptandu-te

te dau uitarii

pastrandu-te

in gand...

imi esti

blestem

si chin

pe acest

pamant..

te reneg

dorindu-te

asa cum

floarea

doreste

soarele

in zilele

cu ploi,

daca stiai

ca totu-i

un joc

de ce

m-ai facut

sa cred

in noi?

cateva zile

au fost

de ajuns

sa-mi intri

in inima

si minte

iar ca sa te uit

am nevoie

sa traiesc

inca 5 vieti

de acum

inainte...

de ce tu?

de ce nu

mi-ai spus

de la inceput

ca nu-mi vrei

deloc sufletul?

de ce m-ai lasat

sa cred in ceva

ce urma sa pierd?

dragoste cu sila nu se poate

Iti multumesc ca-mi nutresti sentimente,

Dar inima mea nu poate sa le accepte.

Sufletul mi-e prea plin de vechi amintiri,

Ale celor ce mi-au fost in viata musafiri.

Au venit,au stat o vreme,au plecat,

Si fiecare m-a lasat cu chipul inlacrimat.

Dar am trecut de toate,desi simteam ca mor,

Mi-am sters lacrima,sa nu le dau satifactii lor.

Dar ultimul mi-a rastignit iubirea pe rug,

Sa arda,sa nu uit oricat as vrea sa fug,

Mi-a distrus lumea,lasandu-mi o durere imensa,

Iar eu ca un puzzle incerc s-o adun piesa cu piesa.

Intelege-ma te rog,dragoste cu sila nu se poate.

Am rani adanci si nu pot fi de nimeni vindecate.

Stiu.. ca nu e ceea ce vrei tu sa auzi...

Dar te vei resemna,desi acum ai ochii uzi..

Ma astepti sa ies din trecutul in care am ramas blocata ,

Nu mai astepta ceva ce n-o sa se intample niciodata.

Singura imi voi stinge focul ce am in piept,

Nu meriti sa te folosesc pe post de tratament...

intrebari fara raspuns

In genuchi,distantele as parcurge,

Ultima data in brate sa te pot strange,

Si daca viata mea ar fi pe sfarsite,

As fi langa tine,sa mor fericita,iubite.

Sufletul meu nu mai are glas,

La strigatul lui,de piatra ai ramas.

Lacrmile mi-au fost ca niste surori,

Au plans cu mine de nenumarate ori...

Mi-e atat de dor de tine,oare sti?

Oare durerea mea o poti simti?

Oare mai suntem suflete pereche?

Sau alta iti sopteste acum la ureche?

Raman niste intrebari fara raspuns,

Caci nu mai vii,de mine te-ai ascuns.

De-ar fi sa te vad,sa te simt,sa te ating...

Dar e imposibil,de neputinta ma sting.

demon deghizat in inger

Tu ai ales sa mergi pe un drum numai de tine stiut,

Eu merg pe drumul pe care mi l-ai promis de la inceput.

Pasesc agale,si mai privesc din cand in cand in urma,

Sperand sa te intorci dar simt doar amintirea ta,o umbra.

Am udat cu lacrimi de foc pamantul pe unde ai calcat,

Si in genuchi,sa te uit,pe Dumnezeu l-am implorat.

Pe obrajii mei grei inca se mai vad urme de cenusa,

Daca stiai ca vei pleca de ce mi-ai mai batut la usa?

La usa sufletului meu rastignit,ce avea lacatul pus?

La usa inimii mele prea ranite ce era de nepatruns?

De vina am fost eu,te-am crezut,ti-am crezut vorbele.

Aveam rani destule ca sa-mi mai faci si tu altele...

As incepe o noua viata dar constiinta nu-mi da voie,

Te-as uri,m-ai lasat cand aveam cea mai mare nevoie,

De mangaierea ta,de sfatul,de umarul pe care sa plang,

Dar se pare ca ai fost doar un demon deghizat in inger bland.

de azi nu te mai caut...adio

In spatele copilului ironic si rasfatat,

Se afla femeia ce te iubea cu adevarat.

Dar tu ai fost prea orb,realitatea s-o vezi,

Si ai ales sa ma lasi,in loc sa ma pastrezi.

Adio,de azi nu te mai caut,renunt,

Sa lupt pentru vise desarte si te anunt,

In urma ta inima mi-a devenit un cub d gheata,

Si nimeni n-o va topi,va ramane asa o viata...

Vor mai fi clipe cand voi mai privi inapoi,

Voi mai varsa o lacrima pentru ce-a fost intre noi,

Dar odata ce-am pierdut batalia cu soarta,

Voi rupe pagina asta trista si am sa scriu o alta.

Timpul imi va fi pentru rani,pansament,

Insa sub el,ele ma vor durea permanent.

Am crezut ca langa tine incet se vor cicatriza,

I-ai facut altele,mai adanci decat cele pe care le avea.

Adio,de azi nu te mai caut,ajunge.

Te-as astepta o viata si as plange.

Dar nu vreau sa realizez ca am imbatranit,

Asteptandu-te degeaba,ca nu ai mai venit.

Lumea imi spune

Lumea imi spune sa il las in pace,

Dar inima mea simte ca se va intoarce.

In loc sa mi se spuna:"Totul va fi bine!"

Primesc doar replica:"El n-a tinut la tine!"

Il iubesc enorm dar ce habar au ei,

Daca niciodata n-au plans cu ochii mei?

Mi se repeta intruna:"Lasa c-o sa-l uite ea."

Da....o sa-l uit cand marile vor seca...

El este jumatatea lipsa a sufletului meu,

Dar nimeni nu intelege asta si mi-e greu.

Sentimentele ce le port nu sunt copilarii,

Si doar Tu,Dumnezeule,durerea imi sti.

De atatea ori Mi-ai sters obrazul ud,

Cand imi doream atat de tare sa-l aud.

Am varsat de fiecare data lacrimi reale,

Ma simt goala,ca un trandafir fara petale.

Mi se spune ca o sa o iau razna.....

Nu ca sufar,ca mi-a adanca rana...

"Scoateti-l din minte ca va fi usor!"

Asa as zice si eu de-as fi in locul lor.

De ce sunt asa de nemilosi,asa de nedrepti,

Daca zic ca sunt maturi cat pentru doua vieti?

Daca nu vor sa ma vada stinghiera ca un caine,

De ce repeta:"Il astepti degeaba,n-o sa vina maine."?